celelalte cuvinte sărbătoresc 30 de ani de activitate și la sibiu

celelalte cuvinte sărbătoresc 30 de ani de activitate și la sibiuUna dintre cele mai longevive trupe rock din România, Celelalte Cuvinte, poposesc la Sibiu în cadrul turneului aniversar de 30 de ani. Orădenii de la Celelalte Cuvinte concertează în Vintage Pub în 9 noiembrie.

Primele acorduri ale trupei Celelalte Cuvinte au părăsit corzile chitărilor în anul 1981. Au trecut 30 de ani de atunci iar puține trupe din România se pot lăuda cu o carieră atât de lungă și de consistentă. În cei 30 de ani de activitate, Celelalte Cuvinte au lansat 9 albume, Armaghedon fiind cel mai cunoscut și apreciat de fanii genului. De la romantismul primei decade cu „Iarbă prin păr”, apoi „Dacă vrei”, „Un sfârşit e un început”, „Scriori iubite”, „Nu-mi da tot într-o zi”, la protestul din „Se lasă rău”, „Cina dragonului”, „Armaghedon”, „Lupii”, „Boala de gânduri”, apoi o îmbinare între cele două şi o reîntoarcere la matcă prin „Zmeie”, „Stem”, „Între vise”, Celelalte Cuvinte şi-a păstrat mereu crezul, valorile şi personalitatea artistică, dobândind statutul de trupă-legendă a rock-ului românesc. Nu şi-a dezamăgit niciodată fanii, nu a făcut niciodată compromisuri de dragul comercialului. „În general, publicul nostru este unul educat. Fanii din Sibiu sunt cu atât mai speciali cu cât vorbim despre un oraș ce are o tradiție în ceea ce priveste rockul. Când ne-am hotărât să facem un turneu de 30 de ani, Sibiul a fost printre primele orașe la care ne-am gândit. Sperăm ca cei ce ne iubesc să vină să sărbătorească alături de noi această cifră rotundă”, spune Călin Pop.

Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu vin la Sibiu, în Vintage Pub, într-un turneu ce pornește de la Oradea, trece prin Cluj, Timișoara, Constanța, Galați sau Brașov și se va opri la București, la Sala Palatului, unde va avea loc concertul aniversar „Celelalte Cuvinte – 30 de ani”.

Concertul va începe la ora 21:30. Biletele pot fi cumpărate prin rețeaua Eventim, în Supporter Sports Pub & Grill, pe bulevardul Victoriei sau în Vintage Pub, înaintea concertului. Prețul unui bilet este 25 de lei.

 

Ultima oră

Comentariul meu