VIDEO Emil Boc, Elena Udrea şi Roberta Anastase au făcut declaraţiii incendiare la adresa USL-ului la Sibiu GALERIE FOTO

Premierul Emil Boc a insistat vineri, la Sibiu, în faţa colegilor săi de partid, majoritatea primari, pe prioritizarea investiţiilor făcute cu bani publici, avertizându-i pe aceştia că s-a terminat cu amenajarea de parcuri în păduri sau a patinoarelor şi sălilor de sport în localităţi unde drumurile sunt de pământ.

„PDL trebuie să ia taurul de coarne. Este vorba de măsuri nepopulare. Facem o investiţie uneori de care se minunează oamenii. Parcuri în pădure. Greşeli de neiertat. Vă asigur că nu se va mai repeta. Sunt investiţii care nu se justifică. Degeaba alocăm resurse”, a avertizat premierul.

Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că în trei ani de guvernare a reuşit să facă numeroase investiţii, însă multe nu au fost analizate cum trebuie de primari, dovadă că există investiţii vechi de dinainte de 1990 despre care, acum, nimeni nu are curajul să spună că nu se mai justifică.

„Degeaba faci sală de sport într-o comună, un patinoar, dacă drumul este de pământ. Avem 40.000 de investiţii în România. Unele începute înainte de 1989. Unele poate nu mai trebuie să fie continuate. Nu e o politică foarte populară, dar este eficientă, domnilor primari”, a declarat Emil Boc.

Premierul le-a reamintit celor prezenţi că a fost primar şi că oamenii vor să vadă proiecte bune pentru comunitate, duse la bun sfârşit.

Elena Udrea (vicepreşedinte PDL): Nu avem nevoie să ne dea lecţii nimeni

Vicepreşedintele democrat-liberal Elena Udrea, ministru al Turismului, a declarat vineri, la Sibiu, că PDL va câştiga alegerile de anul viitor, având cei mai buni primari, şi că partidul nu are nevoie de lecţii de la nimeni, cu atât mai mult de la cei care au venit în această formaţiune şi doar au câştigat de pe urma ei.

„Va trebui rapid să decidem ca alegerile să aibă loc în acelaşi timp, şi localele şi parlamentarele. M-am săturat să iasă să ne dea lecţii. Nu avem nevoie să ne dea lecţii nimeni. Cu atât mai mult cei care au venit, au câştigat de pe urma partidului”, a precizat Elena Udrea.
[nggallery id=755]
Ea a subliniat că PDL trebuie să se concentreze acum şi pe câştigarea alegerilor de anul viitor, nu doar pe problemele guvernării în timp de criză.

Elena Udrea a admis că PDL are şi promisiuni neonorate faţă de electorat, încă din 2008, printre care reforma partidului. „Multe am promis privind reforma partidului, dar nu le-am făcut chiar pe toate. Principala cauză (…) ne-am concentrat pe guvernare. Nu este uşor să guvernezi pe timp de criză. Am cam lăsat deoparte promisiunile făcute electoratului privind reforma partidului, în 2008. Dar mai avem timp. Putem face fără să ne certe cineva din afara partidului”, a afirmat Udrea.

Conform acesteia, electoratul „stă cu ochii” pe principalul partid de la guvernare şi aşteaptă soluţii de la PDL. „Oamenii stau cu ochii pe PDL. Este bine că electoratul nu s-a lăsat amăgit şi nu şi-a îndreptat speranţa spre această Uniune a Soluţiilor Lipsă. Cu administraţia locală în frunte, câştigăm alegerile din 2012”, a declarat Elena Udrea.

Mai mulţi membri ai conducerii PDL, în frunte cu preşedintele partidului, premierul Emil Boc, participă vineri, la Sibiu, la alegerea Comisiei de administraţie a formaţiunii politice. AGERPRES

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică