Afacerile consilierilor judeţeni din Sibiu: Un consilier judeţean, cunoscut pentru afaceri de milioane de euro

Afacerile consilierilor judeţeni din Sibiu: Un consilier judeţean, cunoscut pentru afaceri de milioane de euroUn singur consilier judeţean din Sibiu a menţionat în declaraţia de interese că a avut, în 2010, contracte cu statul, în valoare de circa 2.500 de lei, în timp ce alesul cu cele mai multe firme este cunoscut în zonă pentru afaceri de milioane de euro şi preluarea în concesiune a Hanului din Tulgheş, conform Mediafax.

n Sibiu, din cei 33 de consilieri judeţeni, 15 au menţionat în declaraţiile de interese că sunt acţionari la 23 de societăţi comerciale, lor adăugându-li-se preşedintele CJ, Martin Bottesch, care are acţiuni la SIF Transilvania.

Potrivit declaraţiei de interese depuse la începutul acestui an, Bottesch are 2.016 acţiuni, valoarea estimată a acestora fiind de 1.169 lei.

În timp ce majoritatea consilierilor judeţeni sunt acţionari la câte o societate comercială, Dumitru Domnariu (PDL) a precizat în declaraţia de interese că este acţionar sau acţionar unic la patru societăţi comerciale din judeţ, Viorel Roşu (PDL) – la trei societăţi comerciale, iar Iosif Kober (FDGR), Sorin Şerbu (PNL) şi Dănuţ Viorel Voinea (PDL) sunt acţionari la câte două firme.

Dintre consilierii judeţeni care deţin firme, doar Gheorghe Dicu (PNL) a precizat în declaraţia de interese depusă la începutul acestui an că a avut, în 2010, contracte cu statul, valoarea declarată a acestora fiind de 2.434 de lei. Potrivit sursei citate, Dicu este asociat la firma SC Safa SRL, care se ocupă de confecţii din aluminiu şi PVC, iar banii i-a primit pentru „lucrări de reparaţii în diverse instalaţii”.

Consilierul judeţean din Sibiu cu cele mai multe firme – Dumitru Domnariu – este cunoscut pe plan local ca fiind unul dintre oamenii care fac afaceri de milioane de euro, una dintre societăţile la care este acţionar – SC Euroil SRL – ocupându-se cu distribuţia şi comercializarea carburanţilor auto. Conform site-ului firmei, Euroil are peste 20 de staţii de distribuţie de benzină şi motorină, în zece judeţe ale ţării.

Deşi în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse din 2008, de când este consilier judeţean, Domnariu nu a menţionat că ar fi avut vreun contract cu statul, presa locală din Sibiu a scris, în repetate rânduri, că în perioada 2008-2010 SC Euroil a derulat contracte de cel puţin trei milioane de lei cu SC Apă Canal Sibiu, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sibiu, căreia i-a furnizat, în 2008 şi 2009, carburanţi în valoare de 1,5 milioane de lei anual, şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, căruia i-a furnizat carburanţi de 73.000 de lei.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Dumitru Domnariu a declarat că niciunul dintre aceste contracte nu a fost încheiat de el personal şi că în prezent acestea nu mai sunt în vigoare.

„Eu sunt doar unul dintre acţionari şi am 50 la sută din SC Euroil. Acestea erau contracte care se încheiau în fiecare an, în urma unor licitaţii electronice, şi niciunul dintre aceste contracte nu este semnat de către mine, ci de celălalt acţionar. Aceste contracte sunt expirate. Nu văd care este problema, eu sunt consilier judeţean, iar SC Apă Canal aparţine Consiliului Local Sibiu”, a declarat Dumitru Domnariu.

El a susţinut că societatea nu a avut niciun contract cu ISU Sibiu. „Eu ştiu doar că am participat la o licitaţie, dar nu am câştigat”, a afirmat Domnariu.

Numele acestuia este legat şi de unul dintre cele mai mari scandaluri din Sibiu din ultimii doi ani: preluarea, prin concesiune, a Hanului din Tulgheş, clădire tradiţională aflată în incinta Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, parte a Complexului Naţional Muzeal „Astra”.

La sfârşitul lui 2009, Consiliul Judeţean Sibiu, care are în administrare muzeul, a decis în şedinţă publică să concesioneze clădirea respectivă firmei SC BAMT Grup, care îi aparţine lui Dumitru Domnariu, pentru 20 de ani, societatea urmând să o renoveze şi să pună în funcţiune hanul.

Cel mai mare contestatar al deciziei este un fost consilier judeţean, tot de la PDL, Corneliu Bucur, care a fost şi director general al Complexului Naţional Muzeal „Astra” din Sibiu. El a declarat, în repetate rânduri, că s-a încălcat legea având în vedere că imobilul la care se fac lucrări de renovare şi extindere face parte dintr-un monument istoric de listă A, iar autorităţile din Sibiu au dat avize şi autorizaţie de construcţie fără a se cere un aviz al Comisiei Naţionale a Muzeelor, din cadrul Ministerului Culturii.

Corneliu Bucur a anunţat, la începutul acestui an, că a sesizat organele de anchetă privind avizele eliberate de Primăria Sibiu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, dar şi cu privire la decizia consilierilor judeţeni.

Potrivit lui Domnariu, lucrările la Hanul din Tulgheş continuă, dar au fost puţin întârziate din cauză că s-a obţinut târziu autorizaţia de construcţie. „Se lucrează în continuare la Hanul din Tulgheş, dar lucrările sunt un pic întârziate. Ele nu au fost stopate datorită acestor probleme (reclamaţiile lui Corneliu Bucur – n.r.), dar s-a primit târziu autorizaţia de construcţie. Valoarea totală a investiţiei nu o cunosc deocamdată, pentru că lucrările sunt în derulare. Acolo urmează să facem o bucătărie, toalete şi anexe pentru personal”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dumitru Domnariu.

Întrebat ce părere are despre faptul că este consilierul judeţean cu cele mai multe firme, Dumitru Domnariu a declarat: „În momentul de faţă, funcţionează doar două firme din cele patru. De când sunt consilier nu am deschis nicio firmă nouă, iar două dintre cele la care sunt acţionar nu au activitate. Acţionar poţi să tot fii. Eu aşa văd lucrurile”.

Singurele lucruri care apar în ultima declaraţie de interese a consilierului judeţean şi care au legătură cu banii publici sunt două contracte de asistenţă juridică încheiate de soţia sa, Maria, cu Primăria Cristian şi Primăria Miercurea Sibiului, ambele conduse de primari PDL, sumele încasate fiind de 3.500 de lei, respectiv 2.400 de lei.

În Sibiu, singurul consilier judeţean care are acţiuni la o societate a statului – Transgaz – este Neagu Bălaşa Miron Costin (PSD). Potrivit declaraţiei de interese, acesta deţine 37 de acţiuni la Transgaz, valoarea estimată a acestora fiind de 7.100,3 lei. De asemenea, Neagu Bălaşa Miron Costin este preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Gaz Metan Mediaş.

O situaţie interesantă este a consilierului judeţean Daniela Câmpean (PDL). Potrivit declaraţiei de interese, Câmpean este acţionară la o societate comercială, dar nu a avut contracte cu statul din această postură. În schimb, în calitate de avocat, Daniela Câmpean a avut, în 2010, mai multe contracte de asistenţă juridică încheiate cu diferite primării din judeţul Sibiu, cele mai multe conduse de primari PDL.

Astfel, Daniela Câmpean a lucrat ca avocat pentru primăriile Cristian (6.700 de lei), Marpod (4.360 de lei), Gura Râului (4.100 de lei), Miercurea Sibiului (1.200 de lei), Şura Mică (1.200 de lei), toate aceste primării fiind conduse de primari PDL. Cei mai mulţi bani, însă, Daniela Câmpean i-a primit, în 2010, de la Primăria Boiţa – 7.600 de lei, această primărie fiind condusă de un reprezentant al PSD.

Tot în 2010, Daniela Câmpean a avut contracte de asistenţă juridică încheiate cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (în valoare de 400 de lei), Direcţia Silvică Sibiu (200 de lei), Spitalul CFR Sibiu (1.612 lei).

De asemenea, în declaraţia de interese a Danielei Câmpean apare că şi soţul său a încheiat, în 2010, un contract de prestări servicii cu Agenţia Regională de Protecţia Mediului Sibiu, în valoare de 38.160 de euro.

Celelalte firme ale consilierilor judeţeni din Sibiu nu apar ca fiind implicate în activităţi cu statul, iar valoarea părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute de aceştia rareori ajunge la 10.000 de lei.

Consiliul Judeţean Sibiu este format din 33 de membri, dintre care zece de la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), zece de la PDL, nouă de la PSD şi patru de la PNL.

sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică