Sibiul va fi reprezentat la Târgul de Turism World Travel Market care va avea loc în Londra, în perioada 7 -10 noiembrie. Renumitul târg va fi găzduit de centrul de expoziții ExCel și este destinat exclusiv tour-operatorilor.
La ediția din 2010, Târgul s-a bucurat de vizita a peste 26.000 de specialiști care au admirat cele 625 de standuri de prezentare organizate de 189 de țări și regiuni din lume.
Echipa Primăriei Sibiu care va fi prezentă la această manifestare va distribui materiale informative despre oraş și broșuri de prezentare ale unităților de cazare și masă din Sibiu şi împrejurimi. Sibiul va fi astfel promovat atât în Marea Britanie cât și pe celelalte piețe europene, acest târg fiind un prilej pentru stabilirea de contacte.
De altfel, Sibiul nu este pentru prima dată vizibil pe piața turistică din Marea Britanie. Ne bucurăm să putem spune că publicații prestigioase din această țară precum The Times, The Oxford Mail, My Daily şi MSN travel au descris Sibiul ca o locaţie turistică fermecătoare şi cu un potenţial clar.