VIDEO Mircea Vulc: „Obiectivul CSU Sibiu este intrarea în play-off”. Vezi înregistrarea conferinţei de presă

Oficialii clubului CSU Sibiu au dezvăluit vineri speranţele şi aşteptările, dar şi planurile pe care Sibiul le are înainte de începerea campionatului. Sibiul joacă duminică de la ora 18.00 cu BCM U Piteşti în Cupa României.

Primul care a vorbit despre noul sezon a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al lui CSU. „Tot timpul ne propunem să obţinem rezultate foarte bune. Munca este categoric determinată de existenţa unui buget” a spus Cărăuş.

Directorul executiv Mircea Vulc a explicat apoi strategia abordată în aducerea jucătorilor noi la CSU .„Anul acesta am dorit şi am reuşit să ne formăm din timp echipa. Este una aproape în totalitate schimbată din mai multe motive. Asta pentru că bugetul nostru nu poate fi îmbunătăţit faţă de alţi ani şi s-a luat decizia de a se reduce cheltuielile cu jucătorii. Am vrut astfel să luăm jucători tineri. Sper să fie şi ceea ce ne trebuie. Am semnat cu toţi contracte pe doi ani de zile pentru a nu avea surpize ca la anul să ne ceară sume foarte mari de bani, ceea ce noi nu putem să facem.

 Buget de 200.000 de euro

Mircea Vulc a mărturisit că este dezamăgit de susţinerea slabă din partea Consiliului Judeţean Sibiu. „Consiliul Judeţean spune că vor încerca să ne ajute mai mult cu bani. Ca să vă dau un exemplu primim de la Primăria Sibiu de zece ori mai mulţi bani decât de la Consilul Judeţean. Bugetul nostru este de 200.000 de euro” a mai spus Vulc.

VIDEO Mircea Vulc: „Obiectivul CSU Sibiu este intrarea în play-off”. Vezi înregistrarea conferinţei de presăObiectiv – accederea în play-off

Sibiul are ca obiectiv în acest sezon să ajungă în play-off. „Avem şase jucători străini pentru că pot să apară accidentări şi trebuie să avem soluţii. Apoi dacă îi luam după perioada de transferuri, suma plătită era dublă. Sper ca în doi ani de zile, poate cu 1-2 jucători în plus să aspirăm mai sus în clasament. Obiectivul nostru este intrarea în play-off în acest sezon. Sperăm să jucăm bine şi să producem cât mai multe bucurie suporterilor noştri. Meciurile oficiale ne vor spune dacă jucătorii actuali sunt ceea ce ne-am dorit. Cupa României este şi ea importantă pentru noi. La titlu cred că Mediaşul e favorită. Apoi mai sunt Clujul, Timişoara, Ploieştiul şi Mureşul. Sunt multe echipe puternice în acest sezon”, a mai spus Vulc.

Cătălin Vulc vrea debut cu dreptul

„În mare pot spune că sunt mulţumit de cum a decurs pregătirea. Au existat unele probleme în apărare pe care am încercat să le corectăm. Sper ca duminică la ora meciului să fim pregătiţi şi să învingem Piteştiul pentru că ar fi un semnal de alarmă dacă nu vom câştiga”, a spus antrenorul Cătălin Vulc.

VEZI ÎNREGISTRAREA ÎNREGISTRAREA CONFERINŢEI PENTRU DECLARAŢII COMPLETE

Ultima oră