profesorii de la liceul de artă sibiu nu vor intra marţi la ore

profesorii de la liceul de artă sibiu nu vor intra marţi la oreFederația Sindicatelor Libere din Învățământ își exprimă nemulțumirea față de modul în care a început anul școlar 2011-2012 în unele unități de învățământ.

În cea mai gravă situație se află dascălii Liceul de Artă Sibiu care au protestat astăzi, 12.09.2011, prin neparticiparea la festivitatea de deschidere a anului școlar. Cele peste o sută de cadre didactice din această unitate de învățământ vor protesta și în zilele următoare prin neparticiparea la ore. Motivul este neplata salariilor în ultimele două luni.  S-a ajuns în acest impas pentru că fondurile destinate salariilor au fost epuizate, întrucât începând cu anul 2011, costul standard per elev la liceele vocaționale a fost diminuat aproape la jumătate față de anul 2010. În ciuda demersurilor făcute de conducerea Sindicatului Liber Învățământ Sibiu, autoritățile locale nu au luat nicio măsură. „Din păcate, instituțiile statului nu au înțeles procesul descentralizării și pasează responsabilitatea de la una la alta. Cei care au de suferit sunt profesorii, dar și elevii, după cum s-a putut vedea astăzi. Mulțumim pe această cale părinților care au dat dovadă de înțelegere și sunt alături de cadrele didactice de la Liceul de Artă Sibiu. FSLI face apel către Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Local Sibiu, Consiliul județean Sibiu, Prefectura Sibiu și către Trezoreria Județelui Sibiu să ia măsurile necesare astfel încât salariile cadrelor didactice să fie plătite”, se arată într-un comun icat al FSLI Sibiu.

 

Ultima oră

Comentariul meu