Sașii din Ardeal se reunesc la Brașov și lansează un timbru poștal cu biserica din Biertan

Sașii din Ardeal se reunesc la Brașov și lansează un timbru poștal cu biserica din BiertanCea de-a XXI-a întâlnire a saşilor din Ardeal va avea loc la Braşov, în data de 17 septembrie. Evenimentul se derulează sub deviza „Trecutul marchează viitorul – 800 de ani în Ţara Bârsei“, respectiv momentul în care cavalerii teutoni s-au aşezat pe aceste meleaguri, a declarat Wolfgang Wittstock, preşedintele filialei Braşov a Formului Democrat al Germanilor din România, conform newsbv.ro.

Cine sunt saşii transilvăneni?

Saşii transilvăneni (în germană Siebenbürger Sachsen, colocvial Sachsen) sunt o populaţie de origine etnică germană, stabilită în sudul şi în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea.

Colonizarea saşilor în Transilvania a fost iniţiată de regele Géza al II-lea (1141-1162) al Ungariei, fiind justificată, în esenţă, prin raţiuni de ordin economic şi militar. Timp de câteva decenii, sarcina principală a coloniştilor germani a fost apărarea graniţei Regatului Ungar din sudul Transilvaniei. Procesul colonizării germane în Transilvania a continuat până spre sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul veacului următor. Vedeți când se lansează exact timbrul AICI.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică