Sibiul este gazdă pentru întâlnirea coregrafilor din centrele universitare din ţară

Sibiul este gazdă pentru întâlnirea coregrafilor din centrele universitare din ţarăCasa de Cultură a Studenţilor Sibiu organizează în perioada 5-7 septembrie 2011, „Întâlnirea coregrafilor din centrele universitare din ţară”. Sibiul prin Casa de Cultură a Studenţilor deţine de şapte ani preşedinţia şi secretariatul Consiliului Naţional al coregrafilor din centrele universitare.

Reuniunea are ca obiectiv stabilirea ultimelor detalii legate de organizarea Festivalului Studenţesc de Dans, care se va desfăşura la începutul lunii noiembrie, la Sibiu.

În vederea îmbunătăţirii sistemului de jurizare al concursului şi în spiritul dezvoltării unui sistem de schimb de informaţii profesionale şi calitative în domeniul artelor coregrafice, pentru prima dată alături de coregrafi la masa discuţiilor se vor afla şi membrii juriului de specialitate.

Printre temele ce vor fi dezbătute la întrunire se numără: noile sisteme de jurizare în cadrul concursurilor de profil, tendinţe şi tipologii ale dansului modern, analiza mişcării artistice studenţeşti în domeniul dansului, aspecte cu care se confruntă coregrafii şi formaţiile de dans din cadrul caselor de cultură ale studenţilor.

„Dincolo de aspectele tehnice privind îmbunătăţirea regulamentului de concurs, a sistemului de jurizare, a analizei ultimei ediţii a Festivalul de Dans de la Sibiu, Întâlnirea Coregrafilor marchează un moment de revitalizare a mişcării artistice studenţeşti, din domeniul dansului. Ne propunem ca începând din acest an festivalul de dans să devină un barometru al valorilor, care încurajază şi sprijină inclusiv coregrafii aflaţi la început de carieră. Suntem convinşi că va fi o întâlnire fructuoasă, coregrafii putând să-şi împărtăşească viziunile privind noile provocări ale dansului contemporan”, a declarat Liliana POPESCU, director al Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Ultima oră