Orchestra Română de Tineret vine joi pentru prima dată în Sibiu

Orchestra Română de Tineret vine joi pentru prima dată în SibiuOrchestra Română de Tineret va susţine un concert extraordinar mâine, 18.08.2011 la Sala Thalia din Sibiu cu începere de la ora 19. Evenimentul reprezintă o premieră pentru Sibiu fiind primul concert pe care Orchestra Română de Tineret îl susţine în oraşul nostru.

Evenimentul face parte din Festivalul Internaţional ‘Enescu şi Muzica Lumii’ care cuprinde spectacole în şase oraşe din ţară: Buşteni, Sinaia, Predeal, Braşov, Câmpina şi Sibiu.
Concertul de la Sibiu are în program lucrări semnate Maurice Ravel, Igor Stravinski, L.van Beethoven şi, bineînţeles, George Enescu. Pentru programul de la Sibiu, alături de Orchestra Română de Tineret şi de dirijorul Cristian Mandeal, pe scena Sălii Thalia va mai urca solista Alina Tifu.
Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei ‘Prietenii muzicii -Serafim Antropov’. Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal.
Biletele pentru concertul de la Sibiu s-au pus în vânzare, la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu – str. Cetăţii, nr.3-5., preţul unui bilet este de 20 lei. Se acoră o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Ultima oră

Comentariul meu