Atacantul Bawab şi fundaşul Trtovac sunt în plin Ramadan în această perioadă. Musulmanii din lotul lui Gaz Metan respectă cu stricteţe tradiţia islamică, însă cu o excepţie. În ziua meciurilor, cei doi mănâncă normal, alături de coechipieri.
Bawab şi Trtovac au fost titulari cu Mainz, iar primul a şi marcat golul egalizator şi reuşita decisivă de la penalty-uri. Puţină lume ştie însă că cei doi erau la ora meciului în a patra zi de Ramadan. Bawab e iordanian şi n-a renunţat la post nici când juca pentru Real sau Barça. Cu sârbul Trtovac colegii erau deja obişnuiţi să-l vadă că nu consumă apă sau mâncare nici măcar după antrenamente. O făcuse şi anul trecut. Ramadanul a început pe 1 august şi ţine până pe 29 august, iar cei doi sunt decişi să nu se abată de la legile islamismului, chiar dacă Gaz Metan va mai susţine încă cinci partide în acest interval de timp.
Cei doi au fost convinşi totuşi să renunţe la post în zilele în care echipa are meci, pentru a fi în deplinătatea forţelor fizice la ora partidei. „N-am mai întâlnit aşa ceva până acum. Dacă este periculos pentru ei? Gândiţi-vă la o maşină care rămâne fără combustibil. Este periculos? Aşa e şi la ei, dar sunt obişnuiţi”, a povestit doctorul echipei, Călin Târnăvean.
Bawab: „Am leşinat la un antrenament”
Atacantul Gazului explică de ce nu poate să ţină post în ziua meciului. „Când eram la Real am leşinat la un antrenament din cauză că era foarte cald şi eu nu băusem apă. De atunci nu mai ţin Ramadan când am antrenamente grele sau meci. În rest încerc să-l ţin. Mănânc la ora 21:00 şi mă trezesc dimineaţa la 3 jumate şi mănânc iar până la 4. Mă simt puţin slăbit, dar mă descurc. Credinţa este foarte importantă pentru mine”, a spus Thaer Bawab.
5 meciuri mai are de disputat Gaz Metan până la finalul Ramadanului
Bawab i-a dedicat un gol cu Mainz lui Raul, atacantul Gazului care va rata tot turul din cauza unei accidentări
Iordanianul i-a dedicat un gol şi unei fetiţe a unui prieten din Bistriţa, Elsa
3 reuşite a bifat iordanianul la Real Madrid B în 10 partide, în sezonul 2006/2007
4 goluri în 13 meciuri a înscris actualul fotbalist al lui Gaz Metan pentru Barcelona B
Mănânc la 9 seara şi mă trezesc dimineaţa la 3 jumate şi mănânc iar până la 4
Thaer Bawab, atacant Gaz Metan
3 goluri a marcat Bawab pentru Gaz în cele 4 meciuri jucate în acest sezon în cupele europene
10 goluri a marcat Bawab în 31 de meciuri jucate pentru Real Madrid C, între anii 2004 şi 2006
CE E RAMADANUL? – Meniu normal, dar noaptea
Ramadanul se ţine în a noua lună din calendarul islamic, iar musulmanii se abţin de la mâncare şi băutură pe parcursul zilei şi încearcă să fie mai răbdători, umili şi supuşi lui Dumnezeu. Pentru Bawab şi Trtovac ziua de post se încheie la 20:45, când apune soarele în România. „Nu sunt probleme mari pentru că antrenamentele sunt seara şi ei pot bea apă după antrenament. Au acelaşi meniu ca şi ceilalţi, doar că mănâncă noaptea”, a dezvăluit medicul Călin Târnăvean. sursa: Prosport