Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu invită persoanele deţinătoare de certificate CNFPA pentru ocupaţia de formator să facă parte dintre cei 80 de formatori ce vor fi angajaţi într-un proiect nou a cărui finalitate constă în validarea standardului ocupaţional pentru lucrătorul de tineret.
Proiectul intitulat ”Construcţia instituţiei Lucrătorul de tineret pentru integrarea tinerilor în societate” este co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Domeniul Major de Intervenţie 1.4. Calificări europene, numărul de identificare a proiectului POSDRU/4/4.1/S/5. Proiectul este implementat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret în parteneriat cu Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret şi Schultz Consulting s.r.l. (companie de training şi consultanţă în management de proiect) în 8 regiuni din România. Etapa proiectului pentru care se fac înscrieri are ca finalitate dezvoltarea conţinuturilor şi a materialelor de formare pentru modulele care vor fi livrate lucrătorilor de tineret şi implicit pregătirea formatorilor în tematicile respective. La finalul etapei va rezulta un grup de 80 de traineri care vor livra cursuri autorizate CNFPA de 90 de ore pentru ocupaţia lucrător de tineret în perioada octombrie 2011 – martie 2012. Data limită de înscriere este luni 15 august 2011 ora 16:00. Aplicaţia pentru selecţia formatorilor se poate descărca de pe www.schultz.ro, www.anst.gov.ro. Detalii suplimentare se pot obţine la Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu (e-mail: ccs.sibiu@yahoo.com).