Tentativă de omor pe fondul consumului de băuturi alcoolice

Tentativă de omor pe fondul consumului de băuturi alcooliceDoi bărbaţi s-au încăierat cu bâte şi cuţite pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi din cauza unor neînţelegeri anterioare.

Miercuri, în jurul orei 18.00, un echipaj de Jandarmerie a răspuns sesizării unei femei din Sibiu, prin Sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost înjunghiat de către altul într-o anexă la o locuinţă pe str. Islazului din mun. Sibiu. Jandarmii s-au deplasat la faţa locului unde au oprit şi identificat pe Gheorghe O în vârstă de 47 de ani din jud. Neamţ care prezenta o plagă înjunghiată la baza gâtului şi pe Sorin O de 37 de ani din jud. Sibiu cu o plagă lovită la nivelul capului. După ce au luat primele măsuri pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate şi transportarea acestora la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu, au conservat şi ridicat obiectele folosite de către cei doi şi care constituie probe şi i-au condus pe cei doi bărbaţi la sediul Jandarmeriei Sibiene unde au întocmit pe numele agresorului actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul Penal Român. În urma primelor verificări s-a stabilit că pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi din cauza neînţelegerilor anterioare repetate, conflicte cu agresiune fizică, între cei doi bărbaţi a izbucnit o nouă ceartă astăzi care s-a soldat cu vătămarea integrităţii corporale a amândurora. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru continuarea cercetărilor.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică