Mediaşul nu l-a luat pe Eric în Germania

Mediaşul nu l-a luat pe Eric în GermaniaMedieşenii au decolat în această dimineaţă de pe aeroportul din Cluj Napoca spre Mainz, unde mîine seară vor juca prima manşă din turul trei preliminar al Europa League. Eric a fost lăsat acasă pentru că nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei.

Mediaşul nu l-a luat pe Eric în Germania

Tehnicianul  medieşenilor Cristi Pustai a mărturisit că se aşteaptă la un meci extrem de greu.
„Este un joc dificil, însă începem să ne obişnuim cu jocurile dificile. Întâlnim reprezentanta unui fotbal de calitate, iar fotbalul german nu are rost să îl mai comentăm. Mainz a fost surpriza campionatului trecut şi chiar a condus în Bundesliga la începutul campionatului trecut, deci ne aşteaptă un meci foarte greu. Pentru a obţine un rezultat bun la Mainz trebuie să fim într-o formă bună, să ne facem jocul, însă nu trebuie să uităm că aceste meciuri se desfăşoară tur-retur, timp de 180 de minute”, a spus Cristi Pustai.
Medieşenii nu se pot baza pentru confruntarea de mîine cu Mainz pe fundaşul central Florin Lazăr, care a suferit o criză renală şi pe mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira. După ce fotbalistul nu s-a mai prezentat de cîteva zile la antrenamente,oficialii clubului au decis să nu îl includă pe lista pentru Mainz.
Manşa tur din Mainz şi Gaz Metan se desfăşoară joi seara de la ora 21.30, fiind transmis in direct de Digi Sport 2. sursa: gsp.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică