Andreea Marin Bănică, fosta prezentatoare a emisiunii “Surprize, Surprize”, o femeie foarte discretă, a dezvăluit faptul că a suferit de o boală misterioasă, căreia nu i-au putut veni de hac medicii din țară, America sau Viena. Cu toate acestea, vedeta este foarte supărată că s-a spus despre ea că ar suferi de cancer, mai ales că acest lucru l-a speriat foarte tare pe tatăl ei.
„Nu știu cum s-a ajuns să se scrie despre mine că am cancer. Am făcut o prostie vorbind despre viața mea intimă, pentru că am uitat să-l anunț pe tata, care m-a sunat disperat și a trebuit să-l liniștesc”, a declarat Andreea Marin în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”.
Andreea Marin a ținut să precizeze faptul că, deși s-a tratat la Instanbul, acest lucru nu înseamnă că nu apreciază profesionalismul medicilor din România.
„Faptul că am fost într-un spital de peste granițe, nu înseamnă că nu apreciez medicii din România. Am fost în spitale la noi în țară și, de multe ori, medicii de la noi m-au vindecat și alte ori mi-au salvat viața pentru că am fost la limită. Nu vreau să mă plângă nimeni. Eu sunt bine, cu zâmbetul pe buze. Am găsit problema, acum o tratez. Cu ajutorul medicilor de acolo am ajuns să urmez un regim de hrană sănătos. Acum urmez tratamentul, mă simt mai bine”, a mai spus vedeta.
”Mă trezeam plângând. Soțul meu m-a luat de mână și m-a dus la psihiatru”
Mai mult, Andreea Marin a povestit că imediat după naștere a trecut printr-o depresie puternică și erau zile când, deși avea tot ce-și dorea, se trezea plângând.
„După naștere am trecut printr-o perioadă foarte dificilă. Aveam capacitatea de a-mi analiza viața cumva de afară și mă simțeam ca într-un film. Nu înțeleageam cum poți avea atât de multe lucruri și totuși să te trezești plângând. Până la urma m-a luat de mână soțul și m-a dus la specialist. Bănuiesc că niciunui bărbat nu-i este ușor să-și înțeleagă femeia care e mereu nefericită. Soțul meu a trecut de această barieră și a mers cu mine acolo unde trebuia să meargă. Nu cred că aș fi ajuns acolo singură. Am fost și la psiholog și la psihiatru. Am rămas prietenă cu amândouă doamnele”, a povestit Andreea Marin. sursa: libertatea.ro
multa sanatate si putere sa treci peste toate incercarile vietii,esti o femeie puternica,un om cu suflet nobil care mai are multe de realizat pe acest pamant !!!
iti dorim multa sanartae deea si sa stii k te purtam in suflete:*daniela bacau
boala lui calache.
Si eu am boala asta si medicii din italia au spus ca nu exista tratament