Antrenorul lui Gaz Metan, Cristi Pustai, era extrem de bucuros după cea mai mare perfomanţă a carierei sale, calificarea în turul 3 al Europa League după 2-1 la general cu KuPs Kuopio. Tehnicianul spune că atenţia tuturor se va concentra de acum asupra campionatului, nicidecum la următorul meci din Europa, cu FSV Mainz.
„Mă bucur că avem situaţii bune de marca, dar ne trebuie ceva mai multă concentrare. Această calificare înseamnă încununarea unui ciclu de 5 ani. Mă bucur că am reuşit să aducem pe stadionul din Mediaş 8.000 de oameni, deşi la începutul carierei mele aici veneau doar 2.000. Mă bucur că avem şi un astfel de stadion, chiar Mircea Sandu spunea că în Europa nu sunt astfel de arene, frumoase. Nimeni nu visa ca noi să evoluăm contra unei formaţii din Bundesliga. Avem şanse ca la orice meci să ne calificăm mai departe. Lumea a fost încântată de jocul nostru şi sper că aşa va fi în continuare. După ziua de mâine ne vom pregăti pentru campionat”, a spus Cristi Pustai.
Antrenorul a mai vorbit despre șansele Mediașului la titlu în acest sezon și a anunțat că Miclea nu va merge la Voința Sibiu.
VEZI ÎNREGISTRAREA VIDEO DE MAI SUS PENTRU DECLARAȚIILE LUI PUSTAI DUPĂ MECIUL DE JOI!