Că nici jumătate dintre elevi n-au luat Bacul anul ăsta, e una. Dar că nici patru din 10 aspiranți la catedra de profesor n-au luat examenul de titularizare, e cu totul alta.
Dar iată, totuși, cum timpul le lămurește pe toate! Cu asemenea profesori, ce elevi să-și depășească maeștrii? Și chiar dacă-i depășesc, nu-i deloc sigur că iau și notă de trecere.
Sistemul de învățământ românesc, cred că ne este tuturora clar, este un fiasco. Funcționează cu roți ruginite, produce grămezi de rebuturi, iar șuruburile bune pleacă din sistem, ca angrenajul să scârțâie și mai rău. La un salariu de încadrare de 660 de lei, mai puțin decât ia un muncitor de pe șantier, ce speranțe să ai? Cu ce gând să te așezi la catedră?
Bineînțeles că cei mai mulți aspiranți la un post de titular au eșuat. Pentru că tinerii bine pregătiți, cu șanse reale la un venit modic nici măcar nu au luat în calcul varianta. Ce să cauți în învățământ? Să fii bătaia de joc a elevilor, pentru că te îmbraci de la second-hand? Bârfa colegilor mai în vârstă, dinozauri nestinși care reclamă că dețin metoda absolută de modelare a creierelor, pe când tu, tânăr dascăl, nu știi nimic? Să fii sacul de box al frustrărilor părintești, care caută vinovați externi pentru nivelul copiilor lor? Ce vocație, ce dragoste de carte, ce iubire de copii?
Ce viitor?
