Intrarea la concertul care are loc joi, 14 iulie în locația din Piața Mică, este liberă pentru toată lumea.
Cu idei proaspete și originale, formatia Elena Mîndru Quintet aduce pe scena jazzului românesc piese din repertoriul standard de jazz, melodii traditionale românești ”jazzificate” si compozitii proprii printr-un sound personal, cu influente de funk, soul sau latino. Vocea, saxofonul, pianul, contrabasul si tobele sunt instrumentele cu ajutorul cărora cei 5 membri ai quintetului îsi exprimă ideile muzicale. Studenti sau absolventi ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” si ai Facultătii de Informatică – UBB din Cluj Napoca, tinerii muzicieni sau format ca trupă de jazz pe parcursul anilor 2009-2010, evoluând de la trioul voce-pian-contrabas (Elena Mîndru, Albert Tajti, Daniel Dumitrana) la formula de quartet cu tobe (Gratian Silaghi), iar apoi li s-a alăturat și saxofonul (Dan Păcurar).
Cu toții au păsit în lumea jazului de mai bine de 8 ani, cântând în diverse formule si participând la festivaluri precum Festivalul de Jazz de la Sibiu, Jazz Napocensis, Jeunesses Musicales, Festivalul de Jazz de la Târgu Mureș, Festivalul de Jazz de la Montreux – Elvetia, Scrivere in jazz –Sassari, Italia, Keep An Eye Jazz Award – Amsterdam.
Dea lungul carierei lor, au sustinut concerte si recitaluri în Cluj Napoca, București, Brăila, Târgu Mureș, Baia Mare, Geneva, au cântat pentru familia regală a României si au participat la masterclassuri în Anglia, Germania, Elvetia, România.