Sibiul l-a înregimentat de marţi şi pe fundaşul Dâlbea, cel care a mai jucat în trecut şi la FC Sibiu. Voinţa va mai aduce trei jucători. Sâmbătă sibienii dispută un amical cu Unirea Alba Iulia.
Preşedintele executiv al Voinţei, a spus marţi că la echipă vor mai fi aduşi câţiva jucători în perioada ce urmează. Transferul lui Dudiţă mai întârzie din păcate. “Vrem să mai aducem 3 jucători. Vor veni în aceste zile la echipă. Deocamdată a mai venit Dâlbea. Cu Dudiţă ne-am înţeles verbal, dar are ceva probleme de sănătate. El şi-a exprimat dorinţa să vină la Voinţa. Sper să se rezolve” spune preşedintele executiv al clubului, Marius Lungu. Altfel acesta a mai explicat şi că deocamdată nu s-a stabilit preţul biletelor pentru partida cu Steaua. „Numai luni cel mai probabil o să le punem în vânzare, odată cu abonamentele”. Pelici îşi va vedea jucătorii noi la lucru, în amicalul programat sâmbătă pe Municipal, cu Unirea Alba Iulia.