Antrenorul echipei Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, a fost prezent la intalnirea de 25 de ani a fostilor liceeni de la „Gheorghe Lazar”.
Cristian Pustai a avut parte vineri seara de o convocare speciala, reunirea „lotului” de absolventi ai Liceului „Gheorghe Lazar” din Sibiu. Pentru ca abia se intorsese cu echipa din cantonament, Cristi Pustai n-a ajuns la liceu, unde s-a strigat catalogul. A venit insa la petrecerea de la restaurantul unui hotel de lux, alaturi de sotia sa. Impreuna cu colegii, a depanat amintiri de pe vremea in care doar visa ca va face cariera in fotbal. Elevul Cristian Pustai avea 10 la matematica si la sport, asa ca nu e de mirare ca a devenit atat profesor, cat si un bun strateg. Cristi a stat la masa cu prietenul sau Calin Stoia, un om de afaceri care face parte din lotul national ce va reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Golf.