şase autocare se pornesc spre năvodari de la sibiu ca să susţină voinţa la barajul pentru liga 1

şase autocare se pornesc spre năvodari de la sibiu ca să susţină voinţa la barajul pentru liga 1Peste 300 de fani s-au înscris oficial pe tabelul cu suporterii care vor merge la Năvădari ca să susţină sâmbătă pe Voinţa în primul meci al barajului pentru promovarea în liga 1.

Clubul Voinţa Sibiu a informat gruparea Săgeata Năvodari că la meciul de sâmbătă după amiază de la ora 18.30 vor face deplasarea un număr de 306 suporteri sibieni.

„Vor fi şase autocare în total. O să plece undeva în jurul orei 6.00 de la Sibiu. Cei de la Săgeata au fost foarte amabili şi ne-au informat că ne asigură locurile pe stadion şi noi o să facem acelaşi lucru pentru fanii lor la partida retur. Ne bucurăm că vin atâţia fani la acest meci extrem de important” a spus finaţatorul Ioan Hămbăşan.

Pe lângă cei 306 suporteri însă şi-au anunţat prezenţa la Năvodari şi alţi sibieni care fac deplasarea cu maşinile personale. Se preconizează că Voinţa va fi susţinută sâmbătă de aproximativ 500 de suporteri sibieni.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. La 4 sa fi la autogara de la stadion…nu te lua dupa astia…ia-te dupa ce scrie pe facebook.

  2. Plecarea nu e la ora 4 dimineata? Care vine la 6 pierde sansa sa faca deplasarea?Cu totii in verde pentru SIBIU!