Succes la ediţia I a concursului „Tag the Flag” făcut de bloggerii sibieni

Succes la ediţia I a concursului „Tag the Flag” făcut de bloggerii sibieniSâmbătă, 25 iunie 2011, a avut loc la Sibiu evenimentul Tag the Flag, eveniment organizat de trei bloggeri sibieni, cu sprijinul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi Primăriei Municipiului Sibiu. Tag the Flag este un eveniment-concurs ce urmăreşte identificarea şi promovarea pe Internet a locurilor şi evenimentelor mai puţin cunoscute din oraşul Sibiu.

Succes la ediţia I a concursului „Tag the Flag” făcut de bloggerii sibieni

În ce a constat concursul

Timp de două ore, concurenţii au trecut prin aer, apă şi pe pământ pentru a găsi indicii care să-i ducă la punctul final – Sala Frescă din Piaţa Mică, acolo unde au etichetat steagul cu stema oraşului Sibiu.

Neavând la ei telefoane sau alte surse de informare, participanţii au fost nevoiţi să întrebe oamenii de pe stradă de obiectivele unde trebuiau să ajungă. Aşa cum preconizau organizatorii, puţini locuitori din Oraşul de Jos cunosc zona în care locuiesc şi valoare acesteia. Tocmai de aceea, echipele participante la Tag the Flag au ajuns cu greu în primul checkpoin – Piaţa Cibin. De aici, bloggerii s-au deplasat, în funcţie de noroc, cu bicicleta, autobuzul, maşina sau taxiul, în spatele bazei sportive „Pompierul” din cartierul Ştrand, acolo unde au avut de concurat într-un concurs de raliu şi unul de tir cu arcul.

Baia Neptun, baia populară a oraşului Sibiu, a fost locul de desfăşurare a următoarei probe. Concurenţii au făcut o baie de câteva minute pentru a găsi mingi de ping-pong în apa populată cu oameni.

Calfele au pus echipele la muncă fizică. În Piaţa Huet, la Casa Calfelor, participanţii au fost nevoiţi să bată cu ciocanul cuie într-un lemn de esenţă tare, fără a lovi pe lângă ele.

Proba unde câte un membru de echipă trebuia să găsească un anumit element decorativ din ferula Bisericii Evanghelice, le-a dat puţine bătăi de cap concurenţilor.

Succes la ediţia I a concursului „Tag the Flag” făcut de bloggerii sibieniUltima probă înainte de finish a fost la alegere dintre aptitudinile de vânzare (participanţii trebuiau să vândă oamenilor de pe stradă accesorii Diana-Ribana) sau atenţia la detalii (să identifice anumite desene de pe geamurile grădiniţei de pe str. Arhivelor nr.2).

Şi pentru că a fost un concurs, echipa din Alba-Iulia a câştigat pe final prima ediţie Tag the Flag, la foarte mică distanţă de reprezentanţii din Mediaş care au condus pe tot parcursul concursului. Cei doi au primit ca premiu aparate GPS, oferite de PuncteDeInteres.ro şi WayteQ România, şi câte o mini-cupă.

Imediat după concurs, câştigătorul a scris pe blogul propriu:

„Am început să cunoaştem o mică (sau mare, mă rog) parte din Sibiu, am cunoscut oameni faini din sfera bloggingului şi nu regretăm niciun minut faptul că am decis să participăm la Tag the Flag” – mariusrusu.ro, Alba-Iulia

Ce au mai scris participanţii la Tag the Flag:

„Sibiul meu de dinainte nu era nici aşa frumos şi nici aşa iubit.” – Miruna Siminel (siblondelegandesc.ro), sibiancă plecată din 2005 la Bucureşti

„Pe mine m-a impresionat mult acest eveniment. Mi-a arătat că Sibiul are cu ce, până la Tag the Flag habar nu aveam de faptul că Sibiul are un circuit de rally, sau ca exista Baia Neptun – un bazin foarte frumos, aflat aproape în inima orașului, împreună cu multe alte locuri despre care, uneori nici sibienii nu au habar.” – Ovidiu Cobzaru, voluntar-cameraman – din Harghita, student în Sibiu

„Am dat jos un kil jumate într-o zi. Dar ce zi…! Faină de tot, chiar dacă încă am o febră musculară de zile mari” – denisuca.com, Hunedoara

„Vă zic, sunt impresionată. Credeam că în Sibiu nu se mai pot întâmpla lucruri. Însă organizatorii Tag the Flag au dovedit fix contrariul.” – Miruna Siminel (siblondelegandesc.ro), sibiancă plecată din 2005 la Bucureşti

„Întregul concurs a durat aproape 3 ore, însă nu ştiu când s-a scurs acest timp. Am fost mereu ţinuţi în priză de sarcinile pe care le aveam de îndeplinit şi de viteza în care se desfăşura acţiunea.” – mariusrusu.ro, Alba-Iulia

Succes la ediţia I a concursului „Tag the Flag” făcut de bloggerii sibieniDespre Tag the Flag

Tag the Flag este un eveniment-concurs ce urmăreşte identificarea şi promovarea pe Internet a locurilor şi evenimentelor mai puţin cunoscute din oraşul Sibiu. Organizatorii au considerat că turismul tradiţional a devenit puţin monoton şi tocmai de aceea s-au gândit la o modalitate aparte de a cunoaşte oraşul. Pe lângă locuri ce merită vizitate, recomandate de site-ul Punctedeinteres.ro, participanţii la concurs vor cunoaşte şi evenimentele mai puţin atractive turistic dar importante ale oraşului, cum ar fi Raliul Sibiului sau chiar promovarea tirului cu arcul (sport la care oraşul Sibiu a oferit un campion naţional). Pentru prima ediţie Tag the Flag Sibiu au fost invitaţi cei mai reprezentativi oameni din online-ul oraşelor participante – Mediaş, Alba-Iulia, Hunedoara. Pe lângă aceştia au mai participat şi bloggeri sibieni stabiliţi în alte oraşe ale ţării. Scopul lor a fost să identifice atracţii turistice prin zonele mai puţin vizitate ale oraşului Sibiu şi să scrie despre acestea. Întreg concursul a fost filmat şi se vor realiza clipuri de prezentare turistică ce vor fi publicate în mediul online, pe site-uri de turism, bloguri, Youtube, Trilulilu etc.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică