Clubul sibian a decis să pună la dispoziția fanilor 5 autocare pentru a face deplasarea la Năvodari, sâmbăta viitoare, grație unei sponsorizări venită de la doi afaceriști locali.
Jucătorii lui Alex Pelici vor beneficia la barajul din 2 iulie, de la ora 18.30, de susținerea a cel puțin 300 de suporteri, care merg pe arena de la Năvodari.
”Luni ne vedem cu doi lideri ai suporterilor pentru a face tabelele cu cei care vor merge cu autocarele la Constanța. Sunt cinci autocare puse la dispoziția lor pentru această deplasare. Doi oameni de afaceri și-au exprimat dorința de a suporta ei cheltuielile pentru aceste mijloace de transport”, a explicat finațatorul Ioan Hămbășan, la finele meciului amical câștigat sâmbătă de Voința cu 4-2 în fața celor de la Pandurii Tg Jiu. ”Este excelent că vin fanii să ne susțină acolo. Pentru echipă, pentru noi, este extraordinar să avem sibienii aproape la Năvodari” a comentat antrenorul Pelici.
Apel către suporteri
Altfel Hămbășan a fost mulțumit de ce a văzut la meciul cu Pandurii. ”Echipa s-a mișcat bine. Sper să facem două jocuri bune la baraj și să promovăm în liga 1. Ne dorim cu toții acest lucru. Mai sper ca sibienii să vină să încurajeze jucătorii la meciurile cu Săgeata. Vrem ca în retur să avem un stadion arhiplin pe Municipal” a mai spus acesta.[nggallery id=707]
pana la urma nu cred ca o sa mai fie nici un meci cu navodari.tas cred ca le va da dreptate celor dela timisoara ,bistrita si bihor.daca era sa fi promovat sa fi luptat pana in ultima clipa n sa astepte sa retrogradate alte echipe pe langa cele care au retrogradat matematic
pana acum nu am venit la niciun meci al vointei. motivul: obiectivul nu era promovarea in liga 1. pana cand nu sa se doreasca performanta cu adevarat lumea nu o sa vina in numar mare. la meciul de baraj o sa vin, clar !
crezi ca nu merita 10 lei un meci de promovare?…..daca nu mai bine stai acasa si uitate la TV
Hambasane , baga intrarea libera ca venim de ne cocotam si pe acoperisul tribunei la meciul de promovare de acasa