În articolul publicat în această dimineaţă legat de accidentul de la Veştem, am publicat o fotografie pe care era specificat „FOTO – ARHIVĂ” în care apărea autocarul Atlassib implicat în accidentul de zilele trecute din Ungaria.
Facem precizarea că nu este vorba de un autocar Atlassib, aşa cum de altfel de şi deduce din precizarea făcută în articolul cu pricina. Noi am folosit o foto de arhivă pe care am înlocuit-o după câteva minute
„Va solicitam in mod oficial sa faceti precizari exprese in privinta erorii in care v-ati aflat cand ati publicat fotografia unui autocar ATLASSIB implicat intr-un accident care nu are nici o legatura cu societatea noastra” se arată în precizarea Atlassib.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate SC Atlassib SRL şi eventual clienţilor acestora.
Acum vă solicităm şi noi oficial să vă prezentaţi scuzele de rigoare legate de dreptul la replică tendenţios şi de jignirile aduse de către Atlassib SRL.
Iată aici dreptul la replică al celor de la Atlassib
Stimati domni „ziaristi”,
Profesionalismul dumneavoastra in activitatea pe care o desfasurati este umbrit de mediocritate si lipsa de analiza, avand in vedere informatiile eronate pe care le transmiteti publicului, informatii care aduc grave prejudicii societatii ATLASSIB.
Va solicitam in mod oficial sa faceti precizari exprese in privinta erorii in care v-ati aflat cand ati publicat fotografia unui autocar ATLASSIB implicat intr-un accident care nu are nici o legatura cu societatea noastra.
Este lesne de inteles faptul ca nu ati analizat in detaliu acest articol inainte de a-l aduce la cunostinta publicului, dand dovada de o vadita incercare de a pune intr-o lumina proasta SC ATLASSIB SRL.
Va aducem la cunostinta ca „profesionalismul” dumneavoastra aduce grave prejudicii materiale si de imagine societatii, iar informatiile eronate transmise publicului creeaza clientilor nostri teama si insecuritate.
Conducerea SC ATLASSIB SRL cere in mod expres sa va prezentati scuzele in mod public, altfel veti fi actionati in instanta pentru daunele provocate de atingerea adusa imaginii SC ATLASSIB SRL.
CONDUCEREA
SC ATLASSIB SRL
multa muie directorului de la atlassib lui si familiei sa nu apuce 2012 muistul
am recitit si am inteles. era vorba de accidentul de azi dimineata…..
puteti sa nu mai publicati comentariile mele.
eu nu am priceput. e un autocar atlassib dar nu e de la atlassib?!
cite atlassiburi exista pe lumea asta, frate?! n-am inteles NIMIC!
te pomenesti ca nici soferii morti nu erau ai lor, nici calatorii nu erau ai lor, nici banii platiti de acestia nu ajunsesera la atlassib…ehm…. sc atlassib bla bla bla
ASTIA MAI AU TUPEU SA PRETINDA SI SCUZE?!