usl sibiu vrea referendum pe 17 iulie în judeţ pe tema regionalizării româniei

usl sibiu vrea referendum pe 17 iulie în judeţ pe tema regionalizării românieiPSD sibiu şi PNL Sibiu au anunţat marţi că USL consideră că acest demers al guvernării de regionalizare este impotriva intereselor tuturor cetăţenilor din Judeţul Sibiu şi încalcă grav principiile autonomiei şi descentralizării administrative.

În istoria României au existat astfel de regiuni, Sibiul făcând parte din regiunea Stalin, având ca şi capitală Braşovul, perioadă în care Sibiul a înregistrat un grav regres din punct de vedere economic şi social. „În aceste condiţii, cei 9 consilieri judeţeni ai Partidului Social Democrat din Sibiu şi 4 consilieri judeţeni ai PNL, membri ai Uniunii Social Liberale, solicită organizarea unei consultări publice prin referendum, în conformitate cu Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, prin care cetăţenii să se pronunţe dacă sunt de acord cu desfiinţarea Judeţului Sibiu”, se arată în comunicatul USL Sibiu.

Cer şedinţă extraordinară la CJ în 24 iunie

În consecinţa dispoziţiilor art. 94, alin, 2 şi 3, din Legea 215/2001, USL Sibiu a solicitat preşedintelui CJ Sibiu, Martin Bottesch, să convoace o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Sibiu, în data de 24 iunie 2011, în care să fie dezbătut  proiectul de hotărâre, privind organizarea unui referendum local, prin care cetăţenii Judeţului Sibiu să se pronunţe asupra oportunităţii şi valabilităţii proiectului de reorganizare teritorială iniţiat de preşedintele Traian Băsescu, în asociere cu Guvernul României.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. parerea mea e ca Sibiul nu va avea parte de nici un regres economic sau de altfel , consider declaratiile astea baliverne.