Acum 10-15 ani, dacă te uitai la Kusturica și ascultai Bregovic, erai cool. La noi, “culoarea locală” încă nu se suise la propriu-i apogeu.
La TIFF 2011, mult întârziat, hop și Dan Chișu cu o viziune kusturiciană despre viață, nuntă și beție, deși sârbul o fumase demult. Chiar și așa, un Bregovic răsuflat, depășit la încasări de Florin Salam, acceptă să-i compună coloana sonoră operei regizorului român, “Ursul”. Dacă Bregovic mai poate încă visa, Chișu ar trebui să știe că Mesecina nu se poate inventa de două ori.
Per ansamblu, seara lui Bregovic la TIFF Sibiu a arătat bine, dar a sunat prost. Un concert în timpul căruia publicul poate purta o conversație netulburată este inadmisibil. Sonorizare vagă, muzică bună atâta timp cât a fost veche, film podidit de clișee, cu final incert. Și totuși, Piața Mare a fost plină. 1.300 de clujeni la proiecție, depășiți numeric de cel puțin 3 ori de sibieni.
Bregovic anunțase la conferința de presă dinainte de concert că cea mai bună muzică țigănească nouă o reprezintă manelele. Nenea Goran nu știe românește, ca să se prindă că versurile nu-s în rromani. Asta unu la mână. Doi la mână, din puținele manele care mi-au atins urechile, un număr covârșitor erau plagiate crase din muzica turcească sau grecească. Unde-i genialitatea țigănească în această expresie artistică? Și totuși, Piața Mare a fost plină.
Odată, să asculți Bregovic era boem. Astăzi, începe să devină semidoct.
Excelent comentariu! Si la subiect. Bregovic a devenit doar o chestie pur comerciala.