Tren din Sibiu spre Constanţa şi Litoralul Românesc. Vezi cum ajungi la mare!

Tren din Sibiu spre Constanţa şi Litoralul Românesc. Vezi cum ajungi la mare!Pasagerii vor beneficia, în sezonul estival 2011, de 54 de trenuri care vor asigura legături directe între principalele oraşe din ţară, printre care şi Sibiul şi Litoralul românesc, informează CFR Călători.

Tren din Sibiu spre Constanţa şi Litoralul Românesc. Vezi cum ajungi la mare!

În perioada 17 iunie – 12 septembrie 2011, trenurile care circulă în prezent până la/ de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la / de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe Litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară, vor fi introduse în circulaţie treptat. Şi în acest sezon estival se va asigura legătura către Delta Dunării prin oraşul Tulcea, prin două perechi de trenuri accelerat, iar CFR GEVARO va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete aflate în compunerea trenurilor dintre Constanţa / Mangalia şi Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Suceava Nord şi Iaşi.
Călătorii vor putea beneficia, de asemenea, de ofertele  comerciale care acordă reduceri la transport: ‘Minigrup 2 – 5’, destinată celor călătoresc în grupuri mici (de 2 – 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10% şi 25 %; ‘Cartea VSD’ (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în week-end, cu reduceri între 25% şi 60%; ‘Călătoria dus-întors’, cu o reducere de 10%; reduceri între 5-13% la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie şi abonamentul lunar 5, 10, 15 zile, cu reduceri între 15% şi 30%.
Din data de 17 iunie 2011, trenul Dacia 347-2 Viena – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Braşov (plecare 12.40) – Bucureşti Nord (sosire 15.30); trenul intercity 532 Oradea – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 19.46) – Bucureşti Nord (sosire 22.15); trenul rapid 827 Bucureşti Nord – Sibiu va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 15.45) – Braşov (plecare 19.06); trenul rapid 826 Sibiu – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 10.46) – Bucureşti Nord (sosire 13.10); trenul rapid 831 Bucureşti Nord – Braşov va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 8.45) – Braşov (sosire 11.53); trenul rapid 832 Braşov – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Predeal (plecare 14.58) – Bucureşti Nord (sosire 17.25); trenul accelerat 1621 Bucureşti Nord – Sibiu va circula cu orar modificat pe distanţa Bucureşti Nord (plecare10.50) – Braşov (plecare 14.42); trenul accelerat 1622 Sibiu – Bucureşti Nord va circula cu orar modificat pe distanţa Braşov (plecare 19.58) – Bucureşti Nord (sosire 23.15).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică