Campanie de promovare a facilităţilor acordate studenţilor cu dizabilităţi, la Sibiu

Campanie de promovare a facilităţilor acordate studenţilor cu dizabilităţi, la SibiuMinisterul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) anunţă demararea campaniei de promovare a facilităţilor acordate prin proiectul naţional „Dezvoltarea şi implementarea unui program – pilot integrat pentru creşterea accesului la învăţământul superior pentru persoane cu dizabilităţi”.

Campanie de promovare a facilităţilor acordate studenţilor cu dizabilităţi, la Sibiu

Gazda a evenimentului este Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unul dintre partenerii implicaţi în proiect, alături de Universitatea Valahia din Târgovişte,  Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, The Red Point, Gold Agama Consulting şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România.

Obiectivul proiectului îl constituie crearea de oportunităţi pentru îmbunătăţirea accesului la educaţie în cadrul învăţământului superior de nivel licenţă şi master, prin dezvoltarea şi implementarea unui program-pilot integrat pentru asistarea persoanelor cu dizabilităţi. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este una dintre cele trei universităţi care vor beneficia de implementarea programului-pilot prin utilizarea tehnologiei informaţiei.

„Odată cu demararea campaniei la Sibiu demarăm şi campania la nivel naţional, întrucât la cele trei universităţi din Sibiu, Galaţi şi Târgovişte se pot înscrie studenţi din toată ţara. Campania noastră este construită în jurul mesajului de susţinere a persoanelor cu dizabilităţi pentru a avea instrumentele necesare, susţinerea prin burse de studii, programe de mentorat şi alte facilităţi pentru a se înscrie şi a absolvi studii universitare şi de master”, a declarat Andrei Linu, manager de proiect MECTS.

Proiectul, denumit generic “Educaţie universitară pentru persoanele cu dizabilităţi”, va contribui la creşterea nivelului de calificare şi la îmbunătăţirea competenţelor studenţilor şi tinerilor absolvenţi, promovându-se în acest sens o abordare inovativă cu ajutorul instrumentelor IT. Se urmăreşte, totodată, şi creşterea calităţii şi relevanţei programelor de studii universitare pentru integrarea studenţilor pe piaţa muncii, ca efect pe termen lung.

Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013, şi se înscrie pe Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Intervenţie: 1.2 – „Calitate în învăţământul superior”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică