sezonul cultural în cisnădie se deschide de rusalii

sezonul cultural în cisnădie se deschide de rusaliiAnul cultural 2011 stă, la Cisnădie, sub emblema „Depășind bariere”. Un proiect cultural amplu ce va începe în 12 iunie, chiar de Rusalii, și se va încheia în luna octombrie.

Timp de aproape cinci luni, Parohia Bisericii Evanghelice din Cisnădie, împreună cu Consiliul Local și Primăria Cisnădie au pregătit localnicilor și turiștilor o serie întreagă de manifestări culturale, de la concerte de orgă la expoziții de fotografie, toate sub emblema vechiului burg săsesc.

Duminică, 12 iunie, de Rusalii, proiectul începe cu Ziua Porților Deschise la Biserica Cetate din Cisnădie. La ora 10, în biserică se va oficia slujba religioasă de Rusalii după care, la ora 11 se va deschide oficial anul cultural „Depășind bariere”. Pe parcursul zilei, fotografii Cristian Simina și Sebastian Marcovici vor vernisa expoziții de fotografie iar Biserica Cetate va fi gaza altor trei expoziții, „10 secole de istorie a Bisericii”, „Cei 7 piloni ai comunismului” și „Arhitectura Fortificațiilor Transilvane”. Finalul zilei va fi dedicat muzicii. Vor fi prezentate cele două orgi ale Bisericii, „Wegenstein” și „Johannes Hahn junior” iar de la ora 18, Remus Henning va susține un concert extraordinar de orgă. „Cisnădia are un potențial turistic extraordinar. E o localitate cu tradiție, cu obiective turistice importante și deosebit de frumoase, care merită puse în valoare. Anul cultural „Depășind bariere” dorește să aducă în față istoria și frumusețea acestor locuri și obiective”, spune László-Zorán Kézdi, preotul paroh al Parohiei Bisericii Evanghelice din Cisnădie. Pe parcursul anului cultural „Depășind bariere”, Cisnădia va fi gazda multor alte evenimente culturale. Următorul eveniment major va avea loc în luna august, la „Noaptea Cetății”.

Ultima oră

Comentariul meu