Producător american de saltele vine la discuţii cu Iohannis pentru investiţii în Sibiu

Producător american de saltele vine la discuţii cu Iohannis pentru investiţii în SibiuPrimarul Klaus Iohannis primeşte sâmbătă, 28 mai, vizita unui investitor american de origine chineză, dl. Philip Shen, directorul filialei din Statele Unite a celei mai mari firme de consultanţă din China în domeniul afacerilor şi directorul Dezvoltării Internaţionale a unei importante companii producătoare de saltele din SUA.

Domnul Philip Shen a aceptat invitaţia primarului Sibiului de a participa la o întâlnire oficială în care să discute oportunităţile de investiţie în Sibiu a unor firme chineze. Investitorul se află în vizită în România pentru prima dată pentru a se întâlni cu reprezentanţii unor firme producătoare de saltele, în vederea creşterii capacităţii de producţie a acestora prin cumpărarea licenţei americane, cât şi pentru intrarea pe piaţa românească a firmei americane King Koil. „Am afirmat în multe rânduri că, pe lângă deschiderea şi sprijinul pe care îl acordăm potenţialilor investitori noi ca administraţie avem şi o strategie activă de atragere a potenţialor investitori la Sibiu. Acesta este motivul invitaţiei mele adresate domnului Shen şi sper ca această discuţie să aibă rezultate concrete atât pentru Sibiu cât şi pentru dl. Shen” a declarat primarul Klaus Iohannis. Un alt motiv pentru vizita distinsului oaspete la Sibiu este faptul că fiul său urmează cursuri de tenis la Academia de Tenis din cadrul Complexului Sportiv Pamira, academia fiind o iniţiativă a unui român revenit de curând din SUA, dl. Marius Vecerdea.

 

Ultima oră