Holograf, Direcţia 5, Zdob şi Zdub, IRIS, Voltaj şi Vama vor concerta la FITS 2011

Holograf, Direcţia 5, Zdob şi Zdub, IRIS, Voltaj şi Vama vor concerta la FITS 2011Iubitorii de muzică rock sunt aşteptaţi, în perioada 27 mai – 5 iunie, la şase concerte ce vor fi susţinute, în Piaţa Mare din centrul municipiului Sibiu, de trupele Holograf, Direcţia 5, Zdob şi Zdub, IRIS, Voltaj şi Vama, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Adrian Tibu, purtătorul de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru (FITS).

Concertele vor avea loc în cadrul celei de a 18-a ediţii a FITS, cel mai mare festival al artelor spectacolelor din România şi al treilea ca importanţă din Europa, după festivalurile de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Avignon (Franţa). Intrarea la concerte va fi liberă. Prima zi de festival – vineri, 27 mai – va aduce şi primul concert rock, pe scena din Piaţa Mare urmând să urce Holograf. După concert, Piaţa Mare se va transforma într-o imensă scenă unde se va juca spectacolul ”TRANZIŢIE”. Sâmbătă, tot în Piaţa Mare, vor urca pe scenă membrii trupei Direcţia 5, iar duminică – Zdob şi Zdub. Pe 3 iunie, IRIS va concerta timp de o oră în Piaţa Mare, Voltaj – pe 4 iunie, iar în ultima zi a festivalului – trupa Vama.
Mai mult de jumătate din cele 300 de evenimente care vor avea loc în cele 60 de spaţii de joc dedicate FITS se vor desfăşura în spaţii deschise, în aer liber, pe bulevarde, în pieţele istorice, parcuri, parcări, chiar şi la Grădina Zoologică, în magazine, în Cetatea Cisnădioara şi chiar în tramvaiul care leagă Sibiul de Răşinari, după cum a precizat luni, într-o conferinţă de presă, directorul festivalului, actorul Constantin Chiriac. În cele zece zile de festival (27 mai – 5 iunie), la FITS sunt aşteptaţi la spectacole o jumătate de milion de spectatori, zilnic, media fiind de 60.000 de iubitori de muzică, teatru, dans care savurează evenimente culturale de dimineaţa până noaptea.

Ultima oră