Curentul “da, să trăiți” este o filisofie de viață și conduită profesională pentru cei mai mulți dintre politicienii români ai zilelor noastre.
Membrii sibieni de partid s-au adaptat perfect acestui stil de a face politică. Nu-mi amintesc nici măcar un singur exemplu de rezistență intra-partidică în istoria recentă a politicii de Sibiu. Niciun șef local nu a îndrăznit vreodată să critice sau să-și înfrunte mai-marii de la București. De unde soarele nu răsare pentru toți românii, cât pentru cei care aspiră să se ajungă. În lumea în care funcția îl face pe om.
Este și cazul ministrului în funcție Ion Ariton. Mare mândrie pentru clasa pedelistă locală să aibă așa mândrețe de politician în ditai guvernul condus de al său pe măsură prim-ministru, Emil Boc. După ce s-au fălit sibienii șapte zile și șapte nopți, ca-n poveste, că unul de-al lor a ajuns cavaler de curte, au trecut povestea cu Ion Ariton ministru la “și altele”. Acum, povestea reînvie, odată cu sumbrul spectru al remanierii. De care Ariton spune că nu se teme și că ar sta la dispoziția oricui veni-va să-i ia locul. Ba chiar, susține politicianul, într-un acces de filosofie politică, e o mândrie, o cinste și o mare onoare să fii ministru chiar și pentru o zi.
Pentru că între aceste limite se încadrează mentalitatea politicianul mediocru, mulțumit cu osul care i se aruncă după ospățul stăpânirii. Am stat în fruntea tuturor, ce dacă doar pentru o zi?
Un politician abil, conștient de capacitățile sale și dispus să și le pună într-adevăr în slujba guvernării trebuie să se lupte pentru asta. Nu pentru funcție, cât pentru ideile pe care are astfel posibilitatea să le implementeze. Să lupte pentru un plan pe care vrea să-l vadă îndeplinit. Să țină morțiș să-și ducă la bun sfârșit treaba, să-și arate dinții oricui s-ar împotrivi. În cazul în care crede în ceea ce face. Dacă este convins că planul său este cel mai bun dintre toate cele posibile. Dacă măcar are un plan și nu este doar un biet Yes-man.
