procesul păgubiții fni – ioana vlas de la sibiu, amânat pentru data de 22 iunie

procesul păgubiții fni – ioana vlas de la sibiu, amânat pentru data de 22 iunieDosarul cunoscut opiniei publice sub numele ‘Dosarul FNI’ a fost supus repartizării aleatorii în sistem informatic, ca urmare a admiterii cererii de abţinere a judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, şi a primit în acest mod termen de judecată la data de 22 iunie 2011.

procesul păgubiții fni – ioana vlas de la sibiu, amânat pentru data de 22 iunie

În legătura cu dosarul nr. 1509/85/2011, cunoscut opiniei publice sub numele de ‘Dosarul FNI’, Tribunalul Sibiu aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Dosarul a avut termen de judecată pe rolul Tribunalului Sibiu, azi 18 mai 2011.
Normele Codului de procedură penală impun judecătorului, investit cu soluţionarea cauzei si care se afla in stare de incompatibilitate, sa se abţină de la judecata cauzei.
Ca urmare a admiterii cererii, dosarul este supus repartizării aleatorii, în sistem informatic, regula impusa de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Redăm mai jos dispoziţiile art. 98 alin. 2 şi 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti:
‘(2)Incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului vor fi soluţionate de completul imediat următor, indiferent de materia în care judecă.
(3) Dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (2) se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu.’
Dosarul cunoscut opiniei publice sub numele ‘Dosarul FNI’ a fost supus repartizării aleatorii în sistem informatic, ca urmare a admiterii cererii de abţinere a judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, şi a primit în acest mod termen de judecată la data de 22 iunie 2011.
Până la acest termen de judecată părţile vătămate au posibilitatea să se constituie părţi civile.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu, la data de 22.03.2011, instanţa a fost sesizată prin rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba-Iulia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică