VIDEO - Peste 20.000 de vizitatori la Noaptea Muzeelor 2011 la Complexul Naţional Muzeal ASTRA

Complexul Naţional Muzeal ASTRA a înregistrat, la această ediţie a Nopţii Muzeelor, peste 20 000 de vizitatori, cea mai mare parte dintre aceştia fiind prezenţi la programul din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber). Foarte multă lume a fost şi în celelate muzee din Sibiu.

VIDEO - Peste 20.000 de vizitatori la Noaptea Muzeelor 2011 la Complexul Naţional Muzeal ASTRA

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” a fost vizitat de 1623 de persoane, iar expoziţia temporară Crucea – puntea Învierii, deschisă în premieră la Casa Artelor, a fost vizitată de 820 de persoane. În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, principalul punct de atracţie l-a constituit Festivalul „Tarafuri şi Fanfare”, organizat pentru a treia oară la Sibiu.

VIDEO - Peste 20.000 de vizitatori la Noaptea Muzeelor 2011 la Complexul Naţional Muzeal ASTRAGrigore Leşe şi ansamblurile invitate au cântat până la 00,30, într-o atmosferă deosebit de agreabilă, cu lumea dansând pe alei şi pe scenă, cu bărcile plutind pe lac şi cu miile de vizitatori bucurându-se de vremea prietenoasă şi de ofertele culinare ale hanurilor tradiţionale. Peste 18 000 de vizitatori s-au delectat cu muzică românească şi cu plimbări sub clar de lună. Manifestările din Muzeul în aer liber continuă astăzi, 15 mai, cu a doua parte a Festivalului „Tarafuri şi Fanfare”, al cărui program a fost devansat, astfel încât la ora 16,00 se va da din nou startul muzicii de taraf şi fanfară şi jocului tradiţional. De asemenea, astăzi vizitatorii se vor bucura din nou de aromele delicioaselor bucate româneşti la Târgul de produse tradiţionale şi ecologice.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică