Meciul de mâine, din etapa a 34-a din Eredivisie, dintre Utrecht şi AZ, va începe după ce suporterii gazdelor vor aduce pe teren un steag imens al României cu chipul lui Mihai Neşu. Steagul a fost confecţionat în timp record la Sibiu.
Se ştie că fanii lui Utrecht au pregătit pentru partida cu Alkmaar de mâine un imens tricolor românesc pe care este postat chipul lui Neşu şi care a fost confecţionat la Sibiu. După câteva runde de discuţii, pompierii din oraş le-au interzis însă fanilor, din motive de securitate, să ducă la bun sfârşit acest plan. Astfel, iniţiativa a fost adaptată. Suporterii lui Utrecht au obţinut permisiunea clubului şi a autorităţilor locale să intre cu steagul pe teren, înaintea fluierului de start al partidei de mâine, din Eredivisie!