”Social Media Summit” și-a demonstrat rolul social media la Sibiu

”Social Media Summit” și-a demonstrat rolul social media la SibiuRevista Biz a adus miercuri la Sibiu cei mai cunoscuţi bloggeri şi influenceri din România. Timp de 6 ore, Zoso, Piticu, Chinezu şi Bobby Voicu au stat faţă în faţă cu oameni implicaţi în online şi reprezentanţi ale firmelor din Sibiu, Braşov, Cluj, Ploieşti, Bucureşti şi au dezbătut importanţa social media.

Încă de la primul blogger ce trebuia să-şi susţină prezentarea, Summitul s-a transformat în spaţiu de discuţii libere. Cei aflaţi în public nu au încetat să pună întrebări speakerilor şi discuţiile au ajuns în scurt timp la „cât de mult câştigă un blogger”. Aşa s-a aflat că cel mai citit blogger din România poate câştiga 25.000 euro/an, o sumă mult mai mare decât ar putea câştiga în alte ţări, cu populaţie mai mare, precum Serbia, unde câştigul maxim este de aproximativ 500 euro/an.

Bloggeri muncesc mult

Pe lângă discuţiile despre banii câştigaţi din blog, s-a mai vorbit şi despre cât de influenţabil poate să fie un blogger în comunitate şi despre faptul că este important ca aceştia să-şi păstreze părerile şi imaginea şi în mediul offline, dacă vor să fie credibili. Concluzia generală a fost că munca unui blogger este mult mai mare decât pare la prima vedere şi că prezenţa offline este cel puţin la fel de imporantă ca cea online pentru că orice companie care apelează la serviciile unui blogger se asociază de fapt cu persoana, nu cu blogul în cauză, astfel că orice toate acţiunile unui blogger în mediul offline pot periclita indirect imaginea companiei.

Vitorul blogului: promovarea prin rețelele social media

Ca un ajutor dat antreprenorilor din sală, Alexandru Negrea a vorbit despre blogurile de companie şi despre cum orice firmă se poate promova pe reţelele de social media. Prezenţa pe reţele sociale gen Facebook sau Twitter a devenit un job cu acte în regulă, unele companii apelând la o întreagă echipă pentru a putea fi prezente online.  Din alt punct de vedere, Mihaela Nicola, CEO The Group, a ţinut o prezentare Blogger vs. PR-işti prin care a ajuns la concluzia că au acelaşi scop, chiar dacă spun lucrurile în cuvinte diferite, lucru nu tocmai pe placul tuturor din public.

Studiu interesant de la Danone

Firma Danone a prezentat prin Georgiana Gheorghe un studiu de caz a unei campanii duse pe social media, respectiv bloguri şi Facebook. Site-ul special creat pentru această campanie a ajuns în doar o lună la 25.000 de unici şi impactul potenţial al menţiunilor a fost de peste 330.000 de persoane, lucru care într-un final a împins vânzările produsului peste targetul stabilit la începutul campaniei. Una peste alta, Social Media Summit a fost primul eveniment din Sibiu cu oameni foarte importanţi implicaţi în online, care au întradevăr ceva de spus.

Articol scris de Tudor Șt. Popa – www.cemerita.ro

Ultima oră

Un răspuns la “”Social Media Summit” și-a demonstrat rolul social media la Sibiu”