E.On taie miercuri gazul pe 21 de străzi din Sibiu. Vezi care sunt acestea!

E.On taie miercuri gazul pe 21 de străzi din Sibiu. Vezi care sunt acestea!E.ON Gaz Distribuţie a finalizat înlocuirea conductelor de distribuţie a gazelor naturale pe strada Octavian Goga din Sibiu. Pentru cuplarea la sistem a noilor conducte, alimentarea cu gaz va fi întreruptă miercuri, 11 mai a.c., între orele 09.00 şi 20.00, pe 21 de străzi din municipiul Sibiu. Consumatorii sunt rugaţi să închidă în acest interval orar toate focurile deschise, iar după reluarea furnizării să supravegheze modul de ardere a gazelor naturale.

E.ON Gaz Distribuţie S.A. a finalizat lucrărilor pentru înlocuirea conductelor de distribuţie a gazelor naturale pe strada Octavian Goga din municipiul Sibiu, cu conducte noi de polietilenă, cu rezistenţă şi durabilitate crescute. Pentru cuplarea noilor conducte la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de miercuri, 11 mai, începând cu ora 09.00, pe următoarele străzi din municipiul Sibiu: Octavian Goga, D.Anghel, Aurel Vlaicu, M.Sebastian, Titu Maiorescu, N.D.Cocea, Alexandru Vlahuţă, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Bahluiului, Ioan Cătină, J.W. Goethe, Gr. Alexandrescu, I.Chendi, Miron Costin, Argeşului, Avrig, Hochmeister, Luarea Bastiliei, I.C. Drăguşanu şi Mihai Eminescu. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil în jurul orei 20.00. „Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil”, se arată într-un comunicat de presă al E.On Gaz.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică