95 de locuinţe vor fi atribuite în următoarele luni medicilor şi artiştilor sibieni în noul bloc construit pe strada Independenţei din municipiul Sibiu.
Conform cotidianului România Liberă, la finalul acestei luni, Consiliul Local va aproba criteriile de acordare a acestor locuinţe. În acest moment, însă, protocolul de predare – primire dintre Primăria Sibiu şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu a fost semnat. Dintre cele 95 de locuinţe, 20% sunt destinate cazurilor sociale şi familiilor evacuate din locuinţele retrocedate în natură.
Care sunt criteriile de repartizare
Potrivit proiectului întocmit de administraţia locală, cei care solicită o astfel de locuinţă trebuie să fie majori, în vârstă de maxim 35 de ani, să depună o cerere individual şi în nume propriu şi să îşi desfăşoare activitatea în localitatea Sibiu. Titularul cererii şi ceilalţi membri ai familiei (soţ, soţie, copii sau alte persoane aflate în întreţinere) nu trebuie să deţină sau să fi deţinut o altă locuinţă în proprietate. De asemenea, titularul şi celelalte persoane menţionate nu trebuie să fie beneficiari ai unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, a municipiului Sibiu sau a unităţii la care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului.
„Restricţia referitoare la nedeţinerea unei locuinţe în proprietate nu are în vedere locuinţele înstrăinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţele trecute în proprietatea statului în mod abuziv şi care nu au fost retrocedate în natură. De asemenea, restricţia nu se aplică în cazul deţinerii cu chirie a unui spaţiu locativ în cămine de familişti sau nefamilişti, precum şi chiriaşilor din locuinţele preluate abuziv de stat şi care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau care sunt retrocedate către foştii proprietari. Prin căminele de familişti sau nefamilişti se înţelege clădirile dotate cu camere de locuit individuale şi cu dependinţele, dotările şi utilităţile comune”, arată documentul Consiliului Local. sursa: România Liberă