Teodor Ancuţa, despre retragerea de la Bursa de la Sibiu: "Vreau să mă ocup de investiţiile mele din Păltiniş"

Teodor Ancuţa, despre retragerea de la Bursa de la Sibiu: "Vreau să mă ocup de investiţiile mele din Păltiniş"Teodor Ancuţa, fondatorul Bursei de la Sibiu, a pierdut toate funcţiile de conducere din cadrul Sibex şi şi-a anunţat retragerea. Acesta va fi înlocuit de către Cristian Sima, proprietarul firmei de brokeraj WBS România. Sima a fost numit la finele săptămânii trecute atât preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Sibex Sibiu (SBX), cât şi director general interimar al operatorului bursier pentru o perioadă de şase luni.

Teodor Ancuta a trimis un comunicat de presă în care îşi anunţă retragerea din fruntea SIBEX şi se va dedica afacerilor personale.

„Mi-am manifestat public de mai mult timp intenţia de retragere din conducerea Sibex, motivat de oboseala şi stresul acumulate în timp, datorită eforturilor depuse pentru dezvoltarea acestui business, pe care l-am condus timp de 16 ani şi pe care l-am dezvoltat, ducându-l la un nivel de performanţă remarcabil, împreună cu echipa Sibex şi sprijinit de acţionari.

Încă acest sens, însă din data de 14 martie anul curent, am înregistrat cu numărul 365 cererea mea de încetare a contractului de mandat. Asupra acestei cereri, CA-ul Sibex nu a decis, până în prezent, nimic. Întrucât, prin hotărârea AGOA din data de 29 aprilie anul curent, a fost ales un nou Consiliu de Administraţie al Sibex, pentru a facilita transferul atribuţiilor către noul preşedinte şi director general, am hotărât să reînnoiesc cererea mea de încetare a contractului de mandat de Director General al Sibex.

În perioada preavizului, voi îndeplini toate atribuţiile prevăzute de lege în sarcina mea şi voi facilita preluarea activităţii de către noul Consiliu respectiv de către noul Director General.
Ca fondator al Bursei din Sibiu, am cel mai mare interes ca activitatea să continue fără niciun fel de neajunsuri şi sper ca Sibex să cunoască o nou etapă de dezvoltare.
Nemaifiind implicat prin funcţiile avute la Sibex, îmi declar public speranţa că această bursă va fi menţinută şi dezvoltată în viitor tot la Sibiu.

Eu, în calitatea de om de afaceri, mă voi ocupa de investiţiile mele aflate în derulare la Păltiniş, cu o valoare de peste 3 milioane de euro, de fabrica de mezeluri „Hamba”, şi nu în ultimul rând de mine şi de familia mea.

Vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care mi-au fost alături în cei peste 16 ani de la înfiinţarea Bursei din Sibiu şi cred că am construit o instituţie care a făcut istorie în piaţa de capital românească”. sursa: RL

Ultima oră