Este vorba de datorii de aproape trei milioane de lei, acumulate pe parcursul anului trecut. Aeroportul Sibiu a cerut la Tribunalul din București insolvența celei mai importante companii low-cost cu capital românesc.
Cotidianul Adevărul de Seară informează că deja s-a depus în această lună în instanţă o cerere care ar putea să fie piatra de moară de gâtul falimentului celor de la Blue Air.„Aeroportul Internaţional Sibiu a depus la începutul lunii aprilie 2011 cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, împotriva debitoarei S.C. Blue Air Transport Aerian SA, la Tribunalul Bucureşti”, se arată într-o notificare oferită pentru Adevărul de Seara. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 16 august 2011. „Creanta certă, lichidă şi exigibilă este în cuantum de 2.859.131,84 lei la data de 26 aprilie 2011” spune Iuliana Opriţă, purtător de cuvânt la aeroportul internaţional Sibiu, în Adevărul de Seară.
Interesant este că e vorba de datorii acumulate anul trecut în perioada 17 mai – 20 octombrie. Cei de la aeroport spun că au iniţiat numeroase concilieri transmise către Blue Air pentru debitele restante şi că s-a încercat şi soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului. „Ultimul proces verbal de conciliere directa a fost încheiat şi semnat de ambele parti în data de 20 octombrie 2010 , însă nu s-au respectat termenele de plată. Prin adresa 11226/24.11.2010 emisă de către Blue Air Transport Aerian , se confirmă, fără obiecţiuni, toate facturile din proces şi existenta soldului” se arată în cererea de insolvenţă depusă la Tribunalul Bucureşti.
CITIȚI AICI DE CE S-A CERUT INSOLVENȚA BLUE AIR LA TRIBUNALUL BUCUREȘTI