Mediașul a remizat în fața gălățenilor, care au reușit să egaleze dintr-un penalty ușor acordat. Galațiul a mai primit cadou un penalty în minutul 91, pentru un fault care a avut loc în afara careului mare, dar Oțelul a ratat.
Oţelul Galaţi a ratat şansa de a trece din nou pe primul loc în Liga I după 2-2 pe propriul teren cu Gaz Metan Mediaş. Medieşenii au condus de două ori, după golurile lui Bawab şi Eric, dar gazdele au revenit de fiecare dată prin Antal şi Pena. În final, Viglianti a ratat un penalty când toţi gălăţenii îşi puneau speranţele că argentinianul va marca golul care să-i repună în poziţia de lideri.
Antrenorul Cristi Pustai a fost eliminat în prelungirile partidei, pentru că a protestat la acordarea celui de al doilea penalty pentru gălățeni. Medieșenii rămân pe șapte în clasament, cu 44 de puncte, la două în spatele Rapidului și Stelei și la șase în spatele lui Dinamo.