Junii Sibiului premiaţi la Gala Muzicii Populare Româneşti

Junii Sibiului premiaţi la Gala Muzicii Populare RomâneştiDouă distincţii au fost obţinute de Ansamblul folcloric profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, la prima Gală a muzicii populare româneşti, organizată la sfârşitul săptămânii trecute, în Bucureşti. Rober Târnăveanu a câştigat premiul pentru Zona pastorală – Ciobănie.

Organizatorii evenimentului au decis să acorde Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” Premiul special O viaţă în slujba folclorului românesc – Zona Ciobănie.
„Această distincţie încununează eforturile întregului colectiv artistic, ale orchestrei, dansatorilor şi soliştilor vocali, şi este o recunoaştere a muncii depuse de către toate generaţiile de Junii ai Sibiului în cei peste 65 de ani de existenţă ai ansamblului. Actuala generaţie merită toate aprecierile noastre, iar pe scena Sălii Palatului, 20 de instrumentişti şi 16 perechi de dansatori au fost aplaudaţi la scenă deschisă pentru prestaţia deosebită”, spune Silvia Macrea, director şi coregraf al Ansamblului folcloric profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
O a doua distincţie i-a fost decernată Silviei Macrea pentru o susţinută activitate în domeniul culturii tradiţionale, atât ca manager, cât şi coregraf al Ansamblului folcloric profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Cel de-al treilea premiu a fost obţinut de solistul Robert Târnăveanu, căruia, în urma voturilor exprimate de public, i s-a decernat Premiul pentru Zona pastorală – Ciobănie.Ansamblul folcloric profesionist ‘Cindrelul-Junii Sibiului’ este cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, fiind înfiinţată în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea. În repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare, line sau năvalnice, din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, din patrimoniul muzical-coregrafic al minorităţilor conlocuitoare, toate prezentate în costume specifice fiecărei zone.
Gala muzicii populare româneşti a avut loc joi, 14 aprilie a.c., la Sala Palatului din Bucureşti, şi a fost organizat de Etno Tv, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor.

 

Ultima oră