Aproape 20 de tone de deşeuri electronice colectate într-o zi la Sibiu

Aproape 20 de tone de deşeuri electronice colectate într-o zi la SibiuPeste 14.200 kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice „trimise la plimbare” în judetul Sibiu într-o singura zi, prin programul Asociaţiei RoRec.

Asociaţia RoRec şi Primăriile Municipiului Sibiu, alaturi de cele din Tălmaciu, Boiţa şi Turnu Roşu şi de partenerii implicaţi în cele două acţiuni din data de 9 aprilie – Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu, RoEcologic, Albatros, Bosch şi Philips, au mobilizat 856 de locuitori din localităţile participante, în cadrul campaniei de colectare de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE). „Locul deşeurilor nu este acasă. Trimite-le la plimbare”.

În municipiul Sibiu, au fost colectate circa 10.000 kilograme de DEEE în cele 11 puncte de colectare şi prin preluarea deşeurilor voluminoase de la domiciliu. La fel ca la fiecare acţiune locală, şi de data aceasta s-a organizat o tombolă pentru cei peste 500 de participanţi la colectarea DEEE, la care au fost oferite 33 premii, puse la dispoziţie de Albatros si Philips. „Derularea unor acţiuni dedicate de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este necesară. S-a văzut în 2010, în peste 200 de comunităţi, unde oamenii au ales să renunţe la echipamentele defecte sau vechi prin participarea la colectare în favoarea reciclării la standarde europene. Acum, se confirmă că drumul pe care am pornit este cel bun. În 2011, echipele noastre vor fi prezente în toată ţara, cu programul de mediu realizat în parteneriat cu primăriile. Deja, în numai 5 săptămâni de la lansarea campaniei din 2011, am realizat peste 30 de acţiuni la nivel naţional şi am colectat peste 150.000 kilograme DEEE”, a declarat Andreea Idriceanu Calev, communication manager RoRec. În aceeaşi zi, Asociaţia RoRec a derulat o acţiune în colaborare cu Primăriile Boiţa, Tălmaciu şi Turnu Roşu, la care au participat 336 de cetăţeni. În total, au fost colectate 4.5 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice în cele 11 puncte de colectare din Tălmaciu, Tălmaciu II, Tălmacel, Boiţa, Turnu Roşu şi Sebeşu de Jos. Aici, au fost câştigate 32 de premii constând în scule electrice oferite de SKIL.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică