Anca Giurchescu a fost dansatoare, ajustor mecanic în fabrică, campioană naţională la tras cu arma şi cercetătoare a dansurilor tradiţionale. 11 ani a fost refugiat politic în Danemarca. A vorbit despre dans în cele mai mari universităţi din lume. Acum, la 80 de ani, studiază manelele, conform cotidianului România Liberă.
Acum o lună a început un curs de manele la Conservator. Între etnomuzicologii care explicau savant impactul social al manelei s-a remarcat o femeie cu părul blond şi un colier mare şi roşu la gât, care povestea cu entuziasm despre dansul din buric, în timp ce-şi mişca mâinile pe ritmuri turceşti. Abia când s-a ridicat şi a început să meargă poticnit mi-am dat seama că are 80 de ani. „Spinarea mea e făcută praf! Combinaţia de dans cu tras la armă e foarte bună pentru o şiră a spinării care nu mai e decât morală”, mi-a spus mai târziu, când aveam deja ochii mari şi în cap îmi rulau vreo trei filme care s-ar putea face despre viaţa ei. Anca Giurchescu locuieşte într-un apartament cu mobilă veche dintr-o vilă din Bucureşti. Tocmai s-a întors de la Trondheim, încântată că a predat ştiinţa dansului în faţa a 60 de studenţi pasionaţi şi bine pregătiţi. Face o cafea, închide laptopul, se aşează la masa grea din sufragerie şi povesteşte cum a ajuns să fie străină în România. S-a născut într-o familie de ardeleni. Bunicul din partea mamei era Nicolae Mircea, cel care a înfiinţat Caru’ cu Bere în 1899. Tatăl era inginer la Gaz Metan, locuia la Mediaş şi a cumpărat o fermă de cinci hectare la Copşa Mică. Când au venit comuniştii, i-au confiscat-o şi au construit pe terenul ei. După ’89, autorităţile i-au spus că, deşi avea doar 5 ha, tot centrul oraşului e construit pe locul fermei. Nu pot să-i dea înapoi decât casa, care între timp s-a transformat în biserică. Din clasa a doua a plecat la Sibiu, unde a prins cedarea Ardealului, când toată Universitatea din Cluj s-a mutat aici. Atunci s-a împrietenit cu Dorly, fata lui Lucian Blaga. „Am crescut în familia lor. Atunci Blaga stătea foarte izolat într-o cameră şi când termina venea la noi şi ne zicea: «hai să vă citesc». Dup-aia am aflat că teoria lui era că, dacă copiii ascultă şi le place, înseamnă că ce a scris are un sens. Dacă la 12 ani trăieşti într-o asemenea atmosferă, e clar că-ţi rămâne ceva.”
„Trăgeam la armă, avea vreo opt kile”
Când tatăl a fost făcut director la centrala de gaz metan s-au mutat la Bucureşti. „Am făcut Educaţie Fizică, deşi mama voia să fac Medicină. M-am îndrăgostit de ICEF şi de dansul ritmic.” Atunci se căutau trăgătoare, pentru că echipa României de tir avea numai bărbaţi. Au căutat printre studentele la sport. „Am avut talent. Într-un an de zile am început să trag în echipe, am fost la Metalul, la Progresul. La un moment dat, am fost vândută pe o motocicletă de la o echipă la alta. Am fost campioană naţională de mai multe ori – trăgeam la o armă, avea vreo opt kile. Era să ies campioană europeană, dar am ieşit pe locul III. La echipe am ieşit primii!”. După un an, eram pe tabloul de onoare când m-au chemat pur şi simplu într-o şedinţă ca să mă dea afară fără nici un motiv: «origine nesănătoasă». Pe vremea aia erau norme şi la facultăţi – să facem curăţenie din burghezie. Şi m-au dat afară o dată, am revenit la seral. M-au mai dat o dată afară şi încă o dată. Deci am terminat nenorocita asta de facultate în 10 ani.”
„Făceam transformatoare. Şi în restul timpului citeam.”
După ce a au dat-o afară din sport, tatăl a sfătuit-o să nu se facă funcţionară, ci să pornească de la munca de jos. „În timpul ăsta am fost muncitoare – am lucrat la Electrotehnica, o fabrică de aparate electrice. Am ajuns ajustor mecanic de mecanică fină, categorie 5. Nu m-am dus la bobinaj, că erau prea multe femei şi alea se certau. Lucram la transformatoare, eram singura femeie între 20 de bărbaţi. Făceam transformatoare. Şi în restul timpului citeam.
Odată, la Ateneu, la un concert, am observat că o doamnă de lângă mine se tot foieşte şi am realizat că eu miroseam. Că mă spălam cu apă de la strung – şi-mi intraseră toată murdăria şi mirosul ăla metalic. D-asta am şi mâinile astea aşa frumoase.” Atunci tocmai se înfiinţase Instutul de Etnografie şi Folclor, iar la sfatul unei mătuşi s-a angajat la secţia de cercetare de dans. A citit un teanc de cărţi despre asta şi a pornit să facă cercetări de teren, să culeagă dansuri.
CITIŢI ARTICOLUL COMPLET ÎN ROMÂNIA LIBERĂ