update: teatro caprile și-a anulat turneul de la sibiu din cauza unei viroze

update: teatro caprile și-a anulat turneul de la sibiu din cauza unei virozeTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu ar fi trebuit să găzduiască luni, 18 aprilie, ora 19:00, spectacolul „Helvers Nacht / Noaptea lui Helver” de la Teatro Caprile din Viena. Spectacolul a fost anulat duninică, după ce actrița Katharina Grabher a contractat o viroză severă.

Posesorii de bilete sunt rugaţi să se adreseze către Agenţia Teatrală din Sibiu (str. Nicolae Bălcescu, nr. 17) de luni până vineri între orele 11:00 – 18:00, iar sâmbata între orele 11:00 – 15:00. Biletele pot fi rambursate sau schimbate cu locuri la alte spectacole, în limita locurilor disponibile.

„Helvers Nacht / Noaptea lui Helver” este o adaptare după romanul omonim al autorului polonez Ingmar Villqist ce prezintă ultimele ore din viaţa lui Helver, un bolnav psihic a cărui moarte coincide cu prăbuşirea regimului hitlerist. Andreas Kosek, regizorul spectacolului, pune în scenă o poveste marcantă, alertă, în care se respinge ideea de normal, adecvat sau nedemn de viaţă, tocmai pentru a susţine persoanele cu alte nevoi sau nevoi speciale. Acest spectacol a fost creat pentru a respinge ideea că oamenii sunt un capital a cărui valoarea constă în utilitate. Reprezentaţia de la Sibiu continua turneul companiei vieneze de teatru care a mai susţinut spectacole în Bulgaria şi Serbia.

 

Ultima oră

Comentariul meu