Paleologu la Sibiu: În 2009 Ministerul Culturii nu a avut 100.000 de euro să cumpere manuscrisele lui Cioran

Paleologu la Sibiu: În 2009 Ministerul Culturii nu a avut 100.000 de euro să cumpere manuscrisele lui CioranFostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a explicat vineri seara, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că Eleonora Cioran a pus în discuţie prima dată în 2009 să vândă statului român manuscrisele lui Emil Cioran, evaluate la 100.000 de euro, însă Ministerul Culturii nu a avut aceşti bani, iar în 2010 a făcut rost de bani foarte târziu, în aprilie, când aceasta s-a răzgândit în privinţa tranzacţiei.

”De manuscrisele Cioran ştiam din vara lui 2009 de la un critic de teatru care se văzuse cu Eleonora Cioran. (…) Am vrut ca ministerul să le achiziţioneze. S-a făcut o evaluare foarte rapidă, apoi a fost vorba de o evaluare ceva mai completă şi se ajunsese la o sumă în euro, de care însă Ministerul nu a dispus la acea dată. (…) În 2010, bugetul Ministerului Culturii a apărut foarte târziu, deja doamna Cioran se răzgândise”, a spus Paleologu.
Acesta a recunoscut că Ministerului Culturii i-ar fi fost greu şi în 2009 şi acum să cumpere la licitaţie manuscrisele lui Cioran, în primul rând din cauza lipsei banilor, dar şi a faptului că un organism de stat se mişcă prea încet pentru rapiditatea unei licitaţii.
Pentru a încuraja în continuare ca oamenii de afaceri să doneze şi să sponsorizeze cultura, Paleologu propune în moţiunea ”Privind spre viitor”, cu care candidează la preşedinţia PDL, ”o lege mult mai liberală privind deducerile din impozite”, care să acorde facilităţi fiscale celor care sprijină cultura, educaţia şi cercetarea. sursa: AGERPRES

Ultima oră