Serviciul public de administrare a fondului locativ are în administrare 1277 de spaţii cu destinaţia de locuinţă şi 221 de spaţii cu altă destinaţie (pivniţe, garaje, terenuri). În fiecare an sunt investite sume importante pentru întreţinerea şi reabilitarea lor, pentru a fi păstrate în bune condiţii pentru comunitate şi pentru chiriaşi.
O mare parte din locuinţele sociale administrate de Fondul Locativ se află în imobile construite înainte de anul 1989, situate în zonele vechi ale oraşului şi care necesită lucrări de reabilitare cel puţin la faţade şi acoperişuri. Dar în cele mai multe cazuri, în aceste imobile Statul român este minoritar ca proprietar raportat la numărul total de locuinţe şi, pentru a putea demara lucrări ample, este nevoie de contribuţia tuturor locatarilor.
De asemenea, este nevoie să se intervină cu lucrări de întreţinere şi reabilitare în urma unor foşti chiriaşi care au îngrijit în mod necorespunzător locuinţele de care au beneficiat. Bugetul de anul trecut pentru reparaţii curente şi accidentale a fost de 116.000 de lei. Anul acesta sumele au fost împărţite pentru reparaţii după cum urmează: lucrări la structura imobilelor – 50.000 lei, lucrări la instalaţiile de apă şi canalizare şi reţele termice – 45.000 lei, lucrări la instalaţiile electrice – 30.000 lei şi lucrări la instalaţiile de gaz – 25.000 de lei.
„Este important ca sibienii să cunoască aceste date, pentru că municipalitatea investeşte în fiecare an în întreţinerea spaţiilor pe care le administrează. În ciuda faptului că pe listele Comisiei Sociale sunt mereu foarte multe persoane înscrise pentru a primi o locuinţă socială, cei care obţin astfel de locuinţe nu înţeleg întodeauna să le şi întreţină corespunzător. În prezent avem aproximativ 600 de solicitări pentru astfel de locuinţe” a declarat primarul Klaus Iohannis.Din totalul locuinţelor aflate în administrare, 23 sunt neocupate. Din acestea, două sunt puse la dispoziţia Comisiei Sociale pentru repartizare, 13 necesită lucrări ample de reabilitare atât în interior cât şi la exterior, iar 8 sunt neocupate pentru că sunt notificate în baza Legii 10 din 2001.
Anul acesta până în prezent Serviciul de Administrare a Fondului Locativ a început lucrările de reabilitare a unor locuinţe aflate pe străzile 9 Mai, Turnului, Rusciorului şi Şerpuită.