Sâmbătă se colectează deşeurile de echipamente electrice şi electronice, în Sibiu

Sâmbătă se colectează deşeurile de echipamente electrice şi electronice, în SibiuAsociaţia Română pentru Reciclare RoRec, împreună cu Primăria Sibiu, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu şi cu sprijinul partenerilor Albatros şi Philips, organizează o acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în ziua de sâmbătă, 9 aprilie. Toţi deponenţii vor participa la tombola cu premii şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 33 de premii: 3 maşini de spălat, 20 de DVD Playere, 10 sisteme audio Micro Hi-Fi, oferite de partenerii Albatros şi Philips.

Asociaţia RoRec continuă în 2011 campania de informare şi conştientizare a publicului în scopul colectării selective a DEEE, în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Campania are ca scop colectarea acestor deşeuri, ce pot deveni periculoase pentru sănătatea mediului şi a populaţiei şi trimiterea spre reciclare a acestora, conform standardelor europene de mediu. Acţiunea este susţinută prin activităţi de promovare a voluntariatului ecologic cu ajutorul şcolilor din fiecare comunitate în care se desfăşoară.

Sâmbătă, 9 aprilie 2011, la ora 10.00, în municipiul Sibiu, va avea loc deschiderea punctelor de colectare provizorii, care vor funcţiona până la ora 17.00, în următoarele locaţii:

Scoala gen. 6 – cartier Hipodrom

Scoala gen 21 – cartier Hipodrom

Liceul Onisifor Ghibu – cartier Strand

Liceul Energetic – cartier Vasile Aaron

Scoala gen 25 – Valea aurie

Scoala gen 12 – Piata Cluj

Scoala gen nr.8 – Str Lupeni

Liceul Compa str. Henri Coanda

Liceul L.I.A.Cartier Terezian

Scoala gen. nr. 23 Cartier Tiglari

Scoala gen nr. 5 – Str Emil Cioran

„În aceste puncte, îi aşteptăm pe toţi sibienii să depună aparatura electrică şi electronică veche sau defectă. În cazul echipamentelor mari sau voluminoase, activitatea de colectare DEEE se va derula prin preluarea de la domiciliu, în data de 9 aprilie. Pentru detalii despre campanie sau programarea transportului de la domiciliu, cetăţenii sunt invitaţi să sune la numarele 0755 085 058 şi 0265 433 562, până sâmbătă, 9 aprilie, zilnic între orele 9.00-16.00” se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Tombolă cu premii

Toţi deponenţii vor participa la tombola cu premii şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 33 de premii: 3 maşini de spălat, 20 de DVD Playere, 10 sisteme audio Micro Hi-Fi, oferite de partenerii Albatros şi Philips.Tragerea la sorţi a câştigătorilor la tombolă va avea loc luni, 11 aprilie, la ora 11,00, la Scoala 8, str. Lupeni, în prezenţa autorităţilor locale şi a presei. Detaliile despre programul campaniei de mediu şi regulamentul tombolei pot fi consultate pe www.rorec.ro. Tot în acest week-end, se va desfăşura o acţiune de colectare a DEEE în judeţul Sibiu, pe ruta Boita – Talmaciu -Turnu Rosu, în parteneriat cu primăriile locale şi cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu şi RoEcologic. Premiile pentru această acţiune vor fi oferite de Bosch România şi constau în 32 de scule electrice marca SKILL. Tragerea la sorţi pentru această acţiune va avea loc la Primăria Tălmaciu, sâmbătă, 9 aprilie, la ora 19.00.

Ultima oră