peste 20 de persoane arestate după percheziţii la mediaş şi bucureşti într-un caz de trafic de persoane

peste 20 de persoane arestate după percheziţii la mediaş şi bucureşti într-un caz de trafic de persoaneCel puţin 20 suspecţi într-un caz de trafic de persoane, care întocmeau paşapoarte false pentru a putea duce victimele în ţări ale UE, au fost aduşi la audieri, marţi dimineaţă, în urma a 14 percheziţii şi descinderi care au avut loc la Mediaş şi în Capitală.

Potrivit unor surse judiciare, maţi dimineaţă au avut loc 14 percheziţii la Mediaş (Sibiu) şi una în Capitală, fiind vizate mai multe persoane care au falsificat documente ale unor cetăţeni din ţări care nu sunt membre UE. Ulterior, suspecţii îi transportau pe aceştia în state ale Uniunii Europene.

În urma descinderilor cel puţin 20 de persoane au fost ridicate şi urmează să fie duse la Poliţia Judeţeană Sibiu pentru audieri.

Conform surselor citate, doar o parte din activitatea infracţională a suspecţilor a putut fi probată, urmând să fie cercetări pentru a se stabili numărul exact de persoane care au fost transportate ilegal în spaţiul UE. sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu