voința a debutat cu o remiză în returul ligii 2, la mioveni

voința a debutat cu o remiză în returul ligii 2, la mioveniSibienii lui Pelici au scos un punct, după un 0-0 municit pe terenul Daciei și rămâne lider în seria a II-a din liga 2. Sibiul joacă etapa viitoare acasă cu FC Bihor Oradea, pe Municipal.

 

Debutul returului Ligii a II-a le-a adus faţă în faţă pe primele două clasate ale Seriei a II-a. Voinţa Sibiu s-a deplasat la Mioveni în speranţa de a nu pierde şi a-şi menţile poziţia de lider, iar la finalul partidei au demonstart încă odată de ce au primit doar patru goluri în tur. Trupa lui Pelici a tremurat serios în prima repriză la ocaziile lui Daniel Stan, Săndulescu sau Năuiu, numai imprecizia gazdelor făcând ca tabela să rămână neschimbată. De partea cealaltă, Voinţa a jucat mai pracmatic şi a avut ocaziile cele mai mari prin golgheterul echipei, Popa. În partea a doua, Năuiu şi Săndulescu au ratat din nou în faţa lui Zăvoi, spre disperarea lui Ionuţ Popa, iar Sibiul ar fi putut da lovitura în ultimele zece minute. Burlacu a trimis anemic pe lângă buturile lui Popescu, după un contraatac ca la carte al oaspeţilor, iar scorul final a rămas cel cel din startul partidei. Partida a fost arbitrată de o brigadă din Bucureşti condusă de la centru de Dragoş Istrate şi ajutat de la cele două tuşe de Vasile Marinescu şi Florin Stănescu. sursa: liga2.ro


►Dacia Mioveni:

Oct. Popescu – Ciucur, Olteanu, B. Stoica, Baicu – Coşereanu, Săndulescu, Năuiu, Ayza – D. Stan, Cl. Ionescu
Rezerve: Ilie, Moşteanu, Bumbac, Lircă, Enache, Sfârlea, Nilă
Antrenor: Ionuţ Popa

Voința Sibiu:

Zăvoi – Forika, Apostol, Grigore – Bunea, Beza, Lungu, Tătar – I. Popa, Neguţ, Hallmen
Rezerve: D. Vlad, Miclea, Cârstean, Hardău, Martinescu, Măjer, Burlacu
Antrenor: Alexandru Pelici

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. noroc cu adverasul care n-a putut baga mingea-n poarta. noroc si cu arbitrul care n-a observat un hent in careul nostru.