„radu stanca” - singurul operator cultural român co-organizator în proiectele multianuale din cadrul programului cultura pentru anul 2011

„radu stanca” - singurul operator cultural român co-organizator în proiectele multianuale din cadrul programului cultura pentru anul 2011Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură din Bruxelles a publicat săptămâna aceasta rezultatele selecţiei proiectelor de cooperare culturală europeană din cadrul Programului Cultura pentru anul 2011. Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu ocupă un loc special, fiind singurul operator cultural român în calitate de co-organizator în proiecte multianuale pentru anul 2011.

Proiectul a fost depus în cadrul Componentei 1.1 a Programului Cultura şi este intitulat „Cities on Stage”. Instituţia sibiană este co-organizator al proiectului alături de Folkteatern Göteborg (Suedia), Odéon – Théâtre de l’Europe (Franţa), Teatro de la Abadia (Spania) şi Teatro Stabile di Napoli (Italia), proiectul fiind coordonat de Théâtre National de la Communauté française de Belgique (Belgia). „Cities on Stage” este un ansamblu de proiecte culturale ce îşi propune realizarea unui schimb de idei şi creatori între cele mai importante teatre din Europa prin conectarea creaţiei teatrale la actualitatea din mediul urban cotidian. Proiectul va promova mobilitatea artiştilor contribuind în acelaşi timp la o mai bună difuzare a producţiilor de teatru pe plan european, precum şi la diversificarea publicului în general. Concret, proiectul se va realiza pe parcursul a cinci ani prin dezvoltarea în parteneriat a şapte spectacole, realizarea a şase ateliere cu artişti în rezidenţă, precum şi a două seminarii de specialitate şi a altor evenimente conexe. Valoarea totală a proiectului este de 4.625.655 euro, Uniunea Europeană acoperind 50% din această sumă. Proiectul va fi implementat începând cu data de 1 mai a acestui an, cei şase parteneri urmând să stabilească agenda de lucru în cadrul întâlnirilor din această primăvară.

„Această asociere confirmă preocuparea noastră permanentă de a dezvolta proiecte la cel mai înalt nivel. Sărbătorim vestea alături de partenerii noştri, fiind conştienţi că vor urma momente frumoase, dar şi multă muncă pentru implementarea proiectului. Aceasta este cu siguranţă, o şansă unică pentru artele spectacolului din România în dialog cu Europa!” a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu.

Alţi operatorii culturali din România care participă la proiectele selectate în 2011 în cadrul Programului Cultura:
– în calitate de coordonator: Fundaţia Gabriela Tudor, Muzeul Naţional al Ţăranului Român;
–  în calitate de co-organizator în proiecte de maximum 2 ani: Institutul Cultural Român, Teatrul Bulandra, Uniunea Teatrală din România, Fudaţia Tranzit, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Muzeul Naţional Brukenthal, Palatul Copiilor Vaslui, Asociaţia Frontal, Asociaţia Art & Heritage, Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, Biblioteca Academiei Române, Siveco, Fundaţia AltArt pentru Artă Alternativă, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism I.Mincu, Teatrul pentru Copii şi Tineret Ariel şi Fundaţia Umanitară Clopot.

Ultima oră

Comentariul meu